Astăzi, la Pitești Arena, a fost programat Concursul Național de Gimnastică pentru Toți (Gym for All) și Gimnastică Acrobatică, desfășurat sub patronajul Federației Române de Gimnastică, al Ministerului Sportului și al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești și Clubul de gimnastică piteștean ”Olimpic Argeș Gym”. La deschiderea evenimentului a fost și primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Evenimentul, coordonat de antrenoarea de gimnastică Nicoleta Andrei, arbitru de gimnastică ritmică și gimnastică acrobatică, a adunat peste 250 de sportive din țară, de la secțiile de gimnastică afiliate Federației Române de Gimnastică.
”Concursul Național de Gimnastică pentru Toți și Gimnastică Acrobatică este un eveniment dedicat Zilelor Municipiului Pitești.
Este pentru prima dată când Federația Română de Gimnastică este prezentă în județul Argeș și la Pitești, se scrie, deci, o filă de istorie în gimnastica națională, iar Pitești Arena este astăzi, din nou gazda unui eveniment de talie, după ce ieri, Naționala de volei a României a debutat în Golden League contra Slovaciei!
Ne bucurăm sincer că Piteștiul este pus pe harta sportului mare, urez succes celor peste 250 de gimnaști care vor susține probe, mulțumesc partenerilor: Federația Română de Gimnastică, Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, felicitări Centrului Cultural Pitești și antrenorului Nicoleta Andrei pentru implicare !
Să câștige cei mai buni!”, a scris Cristian Gentea pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Festivalul de Teatru în Stradă PISTF. A treia zi de reprezentații teatrale de excepție, ”La ceas”!