Veste tristă! A încetat din viață Sergiu Rizescu, fost deținut politic, deputat, medic, cetățean de Onoare al municipiului Pitești.
Astăzi ne-a părăsit Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al municipiului Pitești.Un om care a cunoscut direct represiunea comunistă și care, în ciuda anilor grei de detenție, și-a păstrat demnitatea, credința și verticalitatea.A fost unul dintre cei care au dus mai departe adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în Închisoarea Pitești și despre suferința celor care au trecut prin temnițele comuniste.Președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Sergiu Rizescu a fost, până la sfârșit, o voce puternică pentru memorie și pentru adevărÎn 2023, Piteștiul i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare, o recunoaștere care i se cuvenea.Am avut onoarea să i-o înmânez chiar la Memorialul Închisoarea Pitești. Nu voi uita acel moment și nici forța cu care vorbea despre istorie, despre libertate și despre responsabilitatea de a nu uita.Piteștiul pierde astăzi un om care a făcut parte din istoria sa.Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei!”, a transmis primarul Cristian Gentea.
,,Am fost arestat în 1952, la câteva luni după tatăl meu. Eram în celulă la teribila închisoare Piteşti, la câteva sute de metri de liceul pe care îl absolvisem şi la un kilometru de bunica mea care mă mângâiase pe cap.
Tata nu a ştiut iniţial că am fost arestat. Au fost multe zile teribile, inclusiv zile în care ne era foarte foame şi am fi dat orice pentru o bucăţică de mămăligă… Erau zile în care printre zăbrelele de la celulă venea miros de sarmale şi cozonaci… îmi imaginam că mănânc…
Cea mai frumoasă zi din detenţie şi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea a fost pe 14 iunie 1954, când am fost scos din celulă şi dus în faţă cu o echipă de doi ofiţeri şi au vrut să mă facă informator.
A fost cea mai fericită zi pentru că am refuzat să fiu informator al Securităţii şi deşi eram în celulă, mă simţeam liber”, povestea Sergiu Rizescu, potrivit Memorialului Închisoarea Pitești.

Sergiu Rizescu s-a dus la Domnul!Eu așa l-am cunoscut și așa mi-l amintesc pe Sergiu Rizescu: un om care s-a împotrivit uitării.Vorbea mai puțin despre el, supraviețuitor al detenției politice din Închisoarea Pitești, și mai mult despre cei care s-au ridicat deasupra condiției umane, față în față cu ororile Fenomenului Pitești și ale altor lagăre comuniste.Poate așa, cei care-l ascultau înțelegeau că libertatea și democrația nu ne sunt un dat, ci se plătesc scump!”, a fost mesajul transmis de Adrian Bughiu.
Foto: Facebook
























