Cristian Gentea: ”Primăria Pitești a ajuns la un click distanță!”

de | 17.04.2024 09:08 | Administrație, Pitești, Politic

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a făcut o trecere în revistă a instrumentelor de digitalizare pe care administrația locală le-a implementat în vederea preîntâmpinării nevoilor cetățenilor. Mai precis, Gentea precizează că au crescut cu 167,16% încasărilor online pentru impozitele și taxele locale, cu 130,38% numărul certificatelor de atestare fiscală emise online și cu 61,36% numărul de tranzacții online, pe ghiseul.ro și primariapitesti.ro. Totodată, este funcţional portalul de e-servicii care permite eliberarea de documente, fără a necesita prezența fizică la sediul Primăriei a celor interesați.

Sursă foto: Facebook CRistian Gentea

”Primăria Pitești a ajuns la un click distanță!

Personal, am încurajat, cu fiecare ocazie, atât cetățenii, cât și companiile private să folosească din ce în ce mai mult instrumentele de digitalizare pe care le-am implementat la nivel de municipalitate!

O fac și eu, o face și familia mea și cred cu tărie că – într-o epocă în care timpul a devenit o presiune – trebuie să ne ajustăm mijloacele de rezolvare a diferitelor situații și să folosim cât mai mult noile tehnologii.

Sunt bucuros să constat că aceste eforturi nu au rămas fără efect! Iată rezultatele noastre:

  • 167,16% – procent de creștere a încasărilor on-line pentru impozitele și taxele locale;
  • 130,38% – procent de creștere a numărului certificatelor de atestare fiscală emise on-line;
  • 61,36% – procent de creștere a numărului de tranzacții on-line, pe ghiseul.ro și primariapitesti.ro.
  • Este funcţional portalul de e-servicii care permite eliberarea de documente, fără a necesita prezența fizică la sediul Primăriei a celor interesați.
  • În egală măsură, am modernizat radical sistemul de management al documentelor, fiind dezvoltat un modul de arhivă electronică, folosit inclusiv pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor și chiar pentru a elibera copii conforme.
  • Am implementat, de asemenea, o aplicație iOS & Android, integrată cu site-ul Primăriei, realizând astfel o platformă digitală intuitivă, pentru simplificarea managementului sesizărilor sau al solicitărilor venite din partea cetățenilor. După darea în folosință, piteștenii au depus peste 1600 de sesizări către Primăria Pitești, din care au fost rezolvate sau sunt în curs de rezolvare peste 80%.
  • Am implementat platforma digitală N – PROPERTIES destinată administrării și gestionării locuințelor sociale, locuințelor ANL, locuințelor din fondul de stat, imobilelor naționalizate, terenurilor etc.
  • Aproape 800.000 de euro este suma nerambursabilă, obținută printr-un proiect pe fonduri POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020), pentru dezvoltarea unui modul de bugetare participativă, care permite – anual – alocarea unui buget și colectarea unor idei de proiecte din partea piteștenilor.

Am făcut împreună pași uriași înainte, în direcția digitalizării instituției și a deservirii tuturor cetățenilor – cu cât mai multă promptitudine și cât mai puțin efort din partea lor!”, a transmis Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești și Facebook Cristian Gentea

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zdob și Zdub: Vă așteptăm pe 20 aprilie la Simfonia Lalelelor!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Pitești | Primăria Municipiului Pitești | Primăria Pitești