Cristina Pruna, despre proiectul care ar rezolva criza prețurilor de pe piața de echilibrare de energie

de | 11.07.2024 14:32 | Național, Politic

USR a cerut astăzi, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, adoptarea în sesiunea extraordinară convocată luni, 15 iulie, a proiectului USR de lege care ar contribui la rezolvarea crizei prețurilor din piața de echilibrare, se arată încomunicatul remis presei. Totodată, potrivit sursei citate, proiectul se află de jumătate de an pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, dar majoritatea PSD-PNL a respins, în mod cinic, cererea USR.

”Solicitarea USR a venit în contextul în care prețurile la energie au explodat din nou, de data aceasta pe piața de echilibrare. Prețurile au atins valori extrem de ridicate, chiar și de 16.000 lei/mWh, ceea ce reprezintă un record la nivel european. Explicația vine din faptul că energia electrică nu merge să fie stocată vara la borcan și scoasă iarna din beci, astfel că energia cea mai scumpă este cea pe care nu o ai atunci când îți trebuie. Guvernul PSD-PNL are în vedere să instituie stare de alertă temporară și plafonare a prețurilor pe piața de echilibrare pentru o perioadă de 3-6 luni. În schimb, proiectul USR vizează rezolvarea problemei prin impulsionarea dezvoltării infrastructurii de stocare a energiei electrice și de echilibrare a sistemului energetic național”, potrivit sursei citate.

”Ministrul Sebastian Burduja și Guvernul Ciolacu nu au înțeles absolut nimic din recenta criză a prețurilor la energie. Soluția «magică» cu care vin de fiecare dată este să plafoneze prețurile, când soluția corectă este, de fapt, creșterea concurenței pe piață. Creează crize peste crize pe care, apoi, tot ei spun că încearcă să le rezolve. Soluția stă în încurajarea dezvoltării de noi capacități de stocare care să intre pe piața de echilibrare și să creeze concurență. Doar acest lucru se va reflecta în prețuri, nu scamatoriile pe care le fac o dată la 6 luni”, declară Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților,  potrivit comunicatului remis.

Proiectul USR (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20037) propune exceptarea de la plata tarifelor de transport și distribuție, certificate verzi și contribuție de cogenerare pentru energia extrasă din rețea pentru a fi stocată cu scopul de echilibrare a rețelei. Astfel, s-ar facilita ca aceste capacități să fie folosite de Transelectrica pe post de consumator dispecerizabil pentru echilibrarea rețelei.

”Majoritatea PSD-PNL își arată din nou lipsa de înțelegere și interes față de piața de energie din România. Este inadmisibil în condițiile în care am depus un proiect de lege încă din 2022 și am cerut în mod constant ca el să fie adoptat. Dacă nu vor să adopte proiectul pentru că vine de la USR, să îl copieze și să îl adopte cu numele lor pe el. Nu suntem orgolioși, vrem doar binele României,” a adăugat Cristina Prună, potrivit sursei citate.

Proiectul USR de lege are raport pozitiv din partea Comisiei de industrii și servicii și figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din decembrie 2023.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Cristina Prună.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Noul Birou Naţional al USR a fost ales

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Camera Deputaților | Transelectrica

Ultimele articole