Cum se vor desfășura orele elevilor la iarnă? Anunțul Ministrului Educației

de | 14.10.2022 08:06 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Ligia Deca, noul ministru al Educației, a făcut un anunț, joi, în ceea ce privește desfășurarea orelor în școli, în iarna 2022-2023.

Milioane de elevi au așteptat un răspuns referitor la întrebarea dacă se va trece, iarăși, în sistemul online, începând din iarnă, având în vedere criza energetică.

În acest sens, Ligia Deca a anunțat că prioritatea Ministerului este ca școlile să fie deschise, indiferent de perioada grea care va urma, deoarece goluri ori pauze în procesul de învățare nu trebuie să mai apară.

Ministerul Educației și eu personal dorim ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua. Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învățare.

De aceea, există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor și autorităților publice locale, în așa fel încât să nu existe discuții de trecere în on-line, când, de facto, copiii au nevoie să vină la școală”, a explicat Ligia Deca.

De asemenea, ministrul Educației a spus că își dorește ducă la capăt proiectele legsilative din programul România Educată, iar pentru ca acest lucru să fie posibil sunt purtate discuții cu specialiști și reprezentanți ai elevilor.

Mai mult, Ligia Deca a spus că se va insista pe folosirea mijlocelor digitale în învățământ, urmând să fie introduse anumite discipline opționale în acest sens.

Analizăm și ideea de a utiliza mijloacele digitale acolo unde este posibil, pentru a nu pierde ceea ce am câștigat în timpul pandemiei, creând discipline opționale cu o componentă de predare și de învățare online”, a transmis noul ministru al Educației.

Foto Ziare.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Profesor de religie de la un colegiu din Pitești – acuzat de o elevă de agresiune sexuală!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ligia Deca | Ministrul Educației