anchetaonline.ro

PNL Curtea de Argeș: ”Nepăsarea administrației din Curtea de Argeș a ucis un om”

de | 24.01.2023 10:42 | Știri, Curtea de Argeș, După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Politic

Existența unui pod mult solicitat de oamenii din zonă ar fi evitat o tragedie. Astăzi, liberalii din Curtea de Argeș aduc în atenția publicului documentele prin care erau sesizate autoritățile de existența pericolului din zonă. PNL Curtea de Argeș arată, într-un comunicat de presă, că au fost transmise, de-a lungul timpului, mai multe adrese din partea cetățenilor prin care se aducea la cunoștința autorităților că albia pârâului Valea Iașului pe care ”sunt obligați să o treacă este impracticabilă atât pentru mașini cât și pentru oameni”, fiind necesar construirea unui pod în zonă.

”Mai multe documente pe care colegii noștri liberali din Curtea de Argeș le-au consultat arată că din cauza nepăsării autorităților din oraș, un om și-a pierdut viața în data de 20 ianuarie 2023. Dacă ar fi existat voință și implicare din partea Primăriei, această tragica situație care a dus la moartea lui Iulian Rădulescu putea fi evitată”, se arată în comunicatul transmis de liberalii din Curtea de Argeș.

Alocare bugetară în 2023 pentru reabilitarea podețului

Din toate aceste motive, președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu a anunțat că consilierii liberali municipali vor propune de urgență o alocare bugetară în 2023 pentru reabilitarea podețului. De asemenea vor susține ca toate podețele din oraș să fie reabilitate.

Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges Sursă foto: PNL Curtea de Arges

Liberalii prezintă cronologia evenimentelor

  • În data de 18 mai 2021 cetățenii din str. Progresului, municipiul Curtea de Argeș, fac o peție către autoritățile din Argeș explicând faptul că albia pârâului Valea Iașului pe care sunt obligați să o treacă este impracticabilă atât pentru mașini cât și pentru oameni, mai cu seamă în lunile ploioase iar viața oamenilor e pusă în pericol.
  • Pe 06 iulie 2021 este eliberată autorizația de construcție pentru casa mamei și fratelui victimei aprobata de Primăria Curtea de Argeș deși este ilegal sa se dea autorizații de construcție fără amenajarea unui drum de acces.
  • Pe 11 iunie 2021 Primăria Curtea de Argeș, prin adresa 19549/ 11 iunie 2021 răspunde solicitărilor scrise ale locuitorilor din ianuarie 2021 și decembrie 2020 referitoare la construirea unui pod peste pârâul Valea Iașului, motivând că nu există buget pentru o astfel de investițe dar se analizează pe viitor. De fapt, podețul nu a fost bugetat nici în 2022 și nici în 2023.
  • Pe 14 iunie 2021 administratorul public al  Consiliului Județean Argeș- Marius Cristian Puiu îi trimite pe petiționari pentru construcția podețului la Primăria Curtea de Argeș , enunțand legile aferente.
  • Pe 14 iunie 2021 Prefectura Argeș trimite către Consiliul Local Curtea de Argeș și Primăria Curtea de Argeș o scrisoare prin care, în urma memoriului primit  de la cetățeni îi invită să ia masurile aferente pentru construirea unui podeț.
  • În data de 15 iunie 2021 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș scrie petiționarilor că a pus în vedere Primăriei Curtea de Argeș identificarea de soluții tehnice și financiare pentru asigurarea accesului la proprietățile din zona respectivă și admite că nu poate asigura în permanență autospeciale pentru traversarea podului improvizat.
  • Pe 8 iulie 2021 AJPIS informează un locuitor cu handicap din zonă a trimis inspectorii la Primăria Curtea de Argeș și le-a lăsat ca măsură a rezolvării problemei data de 31 decembrie 2022.
  • În data de 20 ianuarie 2023, Iulian Rădulescu, unul dintre locuitorii de această zonă își pierde viața, luat de apă după ce alunecă de pe podul improvizat.
  • 23 ianuarie 2023, trupul lui Iulian Leon Rãdulescu nu a fost găsit încă, în vreme ce locuitorii din zonă trec în continuare pe acest podeț improvizat, aflat peste pârâul Valea Iașului, riscându-și viețile.

Sursă foto: PNL Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

FILMUL UNEI MORȚI ANUNȚATE ÎN ARGEȘ! Sfârșit tragic- pavat cu sute de solicitări și memorii către instituțiile statului!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Curtea de Argeș