Constantin Panțurescu, primarul municipiului Curtea de Argeș, a declarat la începutul celui de-al doilea mandat, pe care îl încheie acum, că va fi un primar al tuturor cetățenilor, și asta s-a și întâmplat. După opt ani de administrare a municipiului, are ce arăta, pentru că orașul s-a schimbat mult în bine. Constantin Panțurescu este o persoană onestă și deschisă, care își iubește familia mai mult decât orice și care își dorește să transforme Curtea de Argeș într-un oraș modern, plin de culoare, în care să-ți facă plăcere să trăiești.
Obiectivul meu a fost mai mult decât să modernizăm un oraş, am vrut şi vreau să construim o comunitate
Domnule primar, spuneați în urmă cu patru ani că vreți să transformați orașul Curtea de Argeș. Ați reușit?
– În mare parte am reușit și asta se vede cu ochiul liber. Mă bucur să vă spun că am asfaltat Bulevardul Basarabilor, principala arteră a orașului, am refăcut trei poduri, am construit o grădiniță și o creșă, pentru prima dată după 1989, și tot o premieră, asta absolută, este blocul de locuințe sociale care va fi gata în curând. Orașul este mai frumos, cu acest lucru trebuie să fie de acord toată lumea. Sigur, mai avem multe lucruri de făcut, dar suntem pe drumul cel bun. În cel mai scurt timp, vom avea un transport local civilizat cu autobuzele electrice care așteaptă să fie scoase la plimbare, avem piste de biciclete și sisteme de închiriat biciclete.
De fapt, obiectivul meu a fost mai mult decât să modernizăm un oraş, am vrut şi vreau să construim o comunitate.
V-ați schimbat locuința în ultimii patru ani, domnule primar?
– Locuiesc în același apartament aflat lângă Primărie, cel în care a crescut fiica mea, lumina ochilor mei. Ea și nepoțeii mei reprezintă rațiunea mea de a fi. Desigur, și soția mea, alături de care mi-am petrecut viața, și sper ca Dumnezeu să ne dea mult timp împreună de acum încolo. Vreau ca atunci când vin nepoții în vizită să pot să-i duc într-un parc frumos, să se poată plimba cu bicicletele în siguranță, să le placă să vină pe la noi. De fapt, așa și este.
Familia este foarte importantă și vrem, eu și colaboratorii mei, să ne simțim la Curtea de Argeș ca într-o familie.
Ați reușit să mulțumiți pe toată lumea?
– Cine poate să facă asta?! Cred că nimeni. Important este să-ți propui și să faci lucruri de care să beneficieze și să se poată bucura cât mai mulți. Am conştiinţa împăcată? Da, categoric da. Din punctul meu de vedere, proiectele pe care mi le doream să fie concretizate sunt încheiate, în derulare sau cel puţin la nivel de găsire a unei surse de finanţare. Acesta este şi motivul pentru care am anunţat o nouă candidatură – pe baza celor pe care le-am realizat. Nu-mi place să fac promisiuni. Eu vorbesc despre ce voi face după ce sunt sigur de asta. Am planuri multe, dar până nu am semnat ultimele documente și nu sunt sută la sută sigur că ele vor fi puse în practică, nu spun nimic. Nu-mi place să vorbesc despre lucruri pe care sper să le fac. Nu, trebuie să vorbim doar despre ce e sigur că se face, în rest e doar promisiune.
Care ar fi investiția pe care ați reușit să o faceți și de care sunteți poate cel mai mândru?
– Mă bucur că am reușit să facem multe lucruri pentru Curtea de Argeș. Stația de epurare este însă cea la care țin, poate, cel mai mult. Pentru cetățeni, poate, nu pare important, dar nu este deloc așa. Se face în zona Valea Sasului și oamenii nu trec pe lângă ea, nu o văd, și ăsta este un motiv pentru care nu li se pare importantă. Stația, de ultimă generație, va fi gata în acest an și atunci toate problemele cu apele uzate vor dispărea. Nici nu puteam să investim în rețele de canalizare până acum, pentru că vechea stație de epurare nu era funcțională. Acum vom extinde și canalizarea, mai întâi pe strada Victoriei și pe cele adiacente, apoi și pe alte străzi.
Și creșa, și grădinița, și granitul de pe bulevard, și străzile asfaltate, toate sunt însă importante. Pot să vă spun că am atras în ultimii patru ani zeci milioane de euro din fonduri europene și fonduri guvernamentale și nu ne vom opri aici. 60 de milioane de euro sunt doar proiectele finalizate.
Prioritatea mea și a echipei mele este, în noul mandat, atragerea de fonduri europene
Ce proiecte aveți pentru următorii patru ani?
– Prioritatea mea și a echipei mele este, în noul mandat, atragerea de fonduri europene, pentru că un oraș doar așa se poate dezvolta cu adevărat. Bugetul local permite investiții de maximum trei milioane de euro, foarte puțin pentru nevoile oricărui oraș, nu numai al nostru. Fără fonduri europene nu ai cum să te descurci.
Vom depune cereri de finanțare pentru toate axele de finanțare și vom merge la Ministerul Dezvoltării pentru toate investițiile de care avem nevoie și pe care Ministerul le finanțează.
Ce proiecte am?! Multe! Avem un proiect prin PNRR prin care vom dota școlile din oraș, sunt în curs de reabilitare trei străzi importante prin Programul „Anghel Saligny”, Albești, Cuza Vodă, Râmnicu Vâlcea. Vreau să fac o paranteză – la Curtea de Argeș nu s-a asfaltat doar în campania electorală, în ultimii trei ani și jumătate am lucrat continuu la infrastructură.
Apoi, vom extinde rețeaua de canalizare, semaforizăm intersecțiile aglomerate, construim insule ecologice digitalizate și multe altele. După cum vă spuneam, avem planuri mari și în curând, după ce voi semna documentele, voi vorbi despre ele. Avem ce face în următorii patru ani!
Am dedicat tot efortul și energia mea pentru a face din Curtea de Argeș un loc mai bun pentru fiecare cetățean
Aveți un mesaj pentru cetățenii din Curtea de Argeș?
– Da, mulțumesc pentru oportunitatea de a-l transmite.
Stimați locuitori ai municipiului Curtea de Argeș,
Vreau să vă mulțumesc pentru susținerea și încrederea acordate până acum și vă invit să ne continuăm drumul împreună, cu determinare, pentru un oraș mai bun și mai prosper!
În ultimii ani, am avut privilegiul de a vă reprezenta și de a lucra în slujba intereselor comunității noastre. Cu fiecare decizie luată, am avut în minte binele nostru și am dedicat tot efortul și energia mea pentru a face din Curtea de Argeș un loc mai bun pentru fiecare cetățean.
Am realizat multe proiecte importante, am investit în dezvoltarea orașului și am căutat întotdeauna să oferim sprijin acolo unde este nevoie.
Prin continuarea mandatului meu, dorim să mergem mai departe pe drumul stabilit, să implementăm noi proiecte și inițiative și să contribuim la o creștere durabilă și echilibrată a orașului nostru. Vom continua să investim în infrastructură, să promovăm o administrație transparentă și eficientă, să sprijinim dezvoltarea economică și să ne concentrăm pe nevoile comunității noastre.
Vă invit să fiți alături de mine și să sprijiniți un nou mandat, pentru că numai împreună putem construi un viitor mai bun pentru Curtea de Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
52 de stații moderne pentru transportul local de la Curtea de Argeș