Senatorul Dănuț Bica a transmis un mesaj în mediul online în care precizează faptul că performanța trebuie susținută prin măsuri concrete, în noile legi ale educației.
În acest sens, anual, vor fi acordate peste 870.000 de burse, iar bugetul pentru acestea va fi dublat.
Cuantumul burselor de merit va fi majorat de la 200 la 450 de lei, bursa de excelență olimpică internațională (I) va fi 1.000 lei/lună, iar bursa de excelență olimpică națională (II) va fi de 700 lei/lună.”
Mai mult decât atât, toți elevii cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale sau la concursurile internaționale pot fi înscriși la liceu, la filiera unde au obținut rezultatele, fără a mai susține evaluarea națională sau concursul de admitere.
Senatorul Dănuț Bica mai precizează și faptul că, elevii cu rezultate școlare înalte vor putea promova doi ani de studii într-unul singur, iar elevii care câştigă medalii la sporturile olimpice organizate de federaţiile naţionale vor beneficia de burse de merit.
Foto: Facebook Danut Bica
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: