Atenție, cetățeni! Administrația locală din Mioveni informează că în următoarea ședință de Consiliu Local (CL) se va decide dacă se va majora prețul la apă și la canalizare. Se propune ca prețul la apa potabilă produsă, transportată și distribuită în orașul Mioveni practicat de Societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL să se majoreze de la 5,14 lei /mc, exclusiv TVA la nivelul de 6,99 lei / mc, exclusiv TVA. Majorarea tarifului este motivată de creșterea costurilor.
”Având în vedere evoluția costurilor generate în cadrul procesului de potabilizare a apei livrată, furnizorul – SC Automobile Dacia SA a solicitat și obținut din partea Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o decizie de majorare a tarifului/mc la apa potabilă furnizată.
Majorarea tarifului este motivată de creșterea costurilor, față de ultima actualizare a prețului din anul 2013, cu o valoare de 123% a costurilor cu energia electrică, o creștere cu 78% a prețului la apa brută livrată de Apele Române și o creștere cu 65% a costurilor materiale”, explică administrația locală din Mioveni pe pagina de Facebook.
De la 1 octombrie
Astfel, în baza deciziei Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, Consiliul Local Mioveni va analiza propunerea ca, începând cu data de 01.10.2023, prețul la apa potabilă produsă, transportată și distribuită în orașul Mioveni practicat de Societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL să se majoreze de la 5,14 lei /mc, exclusiv TVA la nivelul de 6,99 lei / mc, exclusiv TVA. Pe cale de consecință, se va analiza și propunerea de modificare a tarifului pentru canalizare – epurare pentru orașul Mioveni practicat de S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL de la 4,34 lei / mc, exclusiv TVA la nivelul de 5,97 lei / mc, exclusiv TVA, începând cu data de 01.10.2023.
”Majorarea prețurilor / tarifelor la apă / canalizare pentru orașul Mioveni este necesară pentru a asigura funcționarea serviciilor publice pe criterii de rentabilitate și eficieță economică, fiind necesară corelarea lor cu evoluția generală a prețurilor din economie, precum și cu alte cheltuieli de operare și exploatare”, mai explică administrația locală din Mioveni.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: