DECIZIE DEFINITIVĂ A INSTANŢEI: Nu se mai construieşte un bloc în spatele Bisericii Mavrodolu!

de | 07.12.2023 17:30 | Din ediția tipărită, Economic, Pitești

Patronul hotelului Cara a pierdut definitiv procesul cu Primăria

Zona din spatele Bisericii Mavrodolu, aflate în centrul Piteştiului, este una dintre cele mai aglomerate din municipiu. Aici s-a construit haotic, bloc lângă bloc, şi abia dacă mai ai loc să arunci un ac. Cu toate acestea, un dezvoltator imobiliar visează de câţiva ani să mai ridice acolo încă un bloc.

Omul de afaceri Ionel-Eduard Stoica, patronul firmei Denisa Transport Agregate şi proprietar al hotelului Cara, s-a izbit de refuzul municipalităţii atunci când a solicitat autorizaţiile necesare pentru a construi un  nou bloc în spatele Camerei de Conturi Argeş, lângă Liceul Economic, pe un peticel de pământ de vreo 300 mp pe care l-a dezmembrat din terenul hotelului. Atât Comisia de urbanism, cât şi consilierii locali s-au împotrivit realizării acestei investiţii, care, pur şi simplu, ar sufoca zona, primarul Cristian Gentea fiind, de altfel, printre cei mai categorici opozanţi ai proiectului imobiliar, atunci când a spus tranşant: „Nimeni, niciodată, nu va putea construi ceva pe bucata asta de teren!”

Ancheta Online a scris pe larg despre acest subiect AICI!

Nemulţumiţi de faptul că municipalitatea s-a pus în calea obţinerii unor profituri frumoase, reprezentanţii Denisa Transport Agregate au acţionat în instanţă Primăria şi Consiliul Local Piteşti, solicitând emiterea unui document prin care să se aprobe PUD-ul proiectului imobiliar. În plus, dezvoltatorul a cerut şi daune în valoare de peste 2 milioane de lei reprezentând aşa-zisul prejudiciu pentru că blocul nu s-a construit când a vrut proprietarul terenului.

În aprilie anul acesta, dezvoltatorul imobiliar a pierdut procesul la Tribunalul Argeş, acţiunea formulată de Denisa Transport Agregate fiind respinsă ca neîntemeiată. Omul de afaceri Ionel-Eduard Stoica a apelat şi la ultima cale de atac şi a făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului, iar în urmă cu două săptămâni Curtea de Apel Piteşti a tranşat definitiv problema: „Respinge excepţia nulităţii recursului. Respinge recursul, ca nefondat.” – se arată în încheierea de şedinţă, pronunţată în 21 noiembrie 2023.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Pitești. Cinci blocuri vor fi renovate energetic prin PNRR

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: