Prefectul Radu Perianu a anunțat în urmă cu puțin timp faptul că astăzi, 11 noiembrie, la Davidești a început testarea pentru depistarea cancerului de col uterin.
Medicii, asistentele, reprezentanții FILIA se află cu unitatea mobilă de screening în fața primăriei din localitate.
Un număr de 926 de femei din județul Argeș au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, de la începutul acestui an.
Din cele 926, 511 provin din mediul urban, iar 415, din mediul rural.
Numărul este în creștere dacă ne raportăm la anul trecut atunci când au fost 906 pacienți cu acest diagnostic.
Un lucru foarte bun și posibil prin proiectul SCCUT este că persoana care cere testarea poate veni de oriunde din județul Argeș”, precizează prefectul.
Pot beneficia de testarea HPV, femeile cu vârste cuprinse între 30 și 64 de ani și de testarea Babeș-Papanicolau, tinerele de la 24 până la 29 de ani.
Proiectul SCCUT este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, derulat de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu în parteneriat cu Fundația Renașterea, Centrul FILIA și Satispen-Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.
Detalii și alte informații legate de testare pot fi obținute la numărul de telefon: 0765755466.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: