🔻 Aceasta este decizia Curţii de Apel Piteşti în procesul intentat de ANI fostului parlamentar argeşean, în prezent aflat în închisoare
Aflat în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de 6 ani de detenţie pentru mai multe infracţiuni, fostul deputat social-democrat argeşean Mircea Drăghici continuă să tragă ponoasele faptelor de corupţie de care a fost acuzat. Săptămâna trecută, acesta a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care îi cere să dea înapoi banii pe care fostul parlamentar nu i-a putut justifica.
Judecătorii au decis: Mircea Drăghici a dobândit ilicit 827.053 lei
Potrivit deciziei Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Curţii de Apel Piteşti, decizie dispusă vineri, 5 aprilie, în procesul intentat de ANI fostului deputat şi trezorier al PSD, Mircea Drăghici trebuie să dea înapoi statului peste 8 miliarde de lei vechi:
„Admite, în parte, sesizarea înaintată prin Ordonanţa nr. 1 din 29 iunie 2023, pronunţată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în Dosar nr. 364/46/2020, privind controlul averii persoanei cercetate, Drăghici Mircea-Gheorghe, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu participarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Constată caracterul ilicit al dobândirii de către persoana cercetată, Drăghici Mircea-Gheorghe, a sumei de 827.053 lei şi obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea Statului Român, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.”
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
6 ani închisoare pentru delapidarea subvenţiilor primite de PSD
Mircea Drăghici a fost condamnat iniţial la 5 de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată, şi delapidare. Fostul deputat argeşean a fost găsit vinovat de folosirea a sute de mii de euro din subvenţiile acordate Partidului Social Democrat pentru a-şi cumpăra o vilă în Bucureşti şi o maşină de lux. Ulterior, pedeapsa lui a fost sporită cu un an, după ce Mircea Drăghici a recunoscut că, în calitate de trezorier al PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea, a plătit, tot din banii partidului, vacanţe exotice de jumătate de milion de lei.
În aprilie 2020, ANI „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.184.547 lei și 15.600 euro, între averea dobândită și veniturile realizate” de către deputatul Mircea Drăghici, în timpul mandatului de deputat din legislatura 2016-2020. Ca urmare, „Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Drăghici Mircea-Gheorghe.”
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pendiuc, Văsîi şi Scarlat au pierdut definitiv şi ultima cale de atac în procesul „Publitrans”