Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia Domeniilor Statului (ADS) anunță deschiderea celei de-a treia sesiuni a Programului ”Tineri fermieri”, destinat persoanelor de până în 40 de ani, cu studii de specialitate în agronomie.
Astfel, ieri s-a dat startul depunerii cererilor de concesionare a unor suprafeţe de teren cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. Cei interesați au posibilitatea de a concesiona o suprafață de până la 50 de hectare pentru o perioadă de 20 de ani.
Astfel, potrivit informării MADR, solicitanții vor depune la sediul ADS sau vor transmite prin poșta electronică următoarele documente:
- a) cerere de principiu care cuprinde numele, prenumele, data nașterii, studiile, domiciliul, comuna și județul pe raza căruia se află terenul solicitat, suprafața solicitată;
- b) copie a cărții de identitate a solicitantului;
- c) diplomele de studii de profil – în copie;
- d) declarație pe proprie răspundere a solicitantului din care să reiasă faptul că nu a avut contracte încheiate cu ADS, în calitate de persoană fizică și reziliate din culpa sa și/sau nu a înregistrat restanțe la plățile datorate în baza unor contracte încheiate cu ADS – în original.
Sursă foto: Facebook MADR.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Controale ITM Argeș! Amenzi în valoare de 372.700 lei și firme prinse cu angajați „la negru”