Anul 2023 este definit ca ”Anul digitalizării”. Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, și-a propus digitalizarea capodoperelor din Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, un proiect esențial pentru valorificarea patrimoniului, facilitarea accesului la cultură și încurajarea consumului cultural pentru toate categoriile de public.
”În acest sens, Muzeul a depus proiectul ”Digitalizarea colecțiilor de artă din patrimoniul Muzeului Județean Argeș” în cadrul sesiunii de finanțare I 2023 a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), proiect ce a fost desemnat câștigător și va fi și finanțat. Bugetul total este în valoare de 100.535 lei din care: 86.000 lei, finanțare nerambursabilă AFCN și 14.535 lei, contribuție proprie. Proiectul se va derula în perioada februarie – octombrie 2023”, se arată în informarea publicată de Consiliul Județean Argeș.
În contextul restaurării și modernizării Muzeului, instituția își dorește crearea unui site dedicat, în care să fie expuse lucrările de artă, pentru a le face accesibile publicului de pretutindeni. Tehnologiile digitale oferă noi oportunități de conservare a conținutului cultural. Muzeele și organizațiile culturale care adoptă aceste tehnologii pot oferi vizitatorilor experiențe inovatoare, pot permite accesul publicului de la distanță la diverse expoziții și vizualizarea materialului cultural care nu este expus.
”Consiliul Județean Argeș susține și acordă o atenție deosebită patrimoniului cultural al județului. Trei din proiectele cu finanțare europeană ale instituției vizează restaurarea, conservarea și consolidarea obiectivelor culturale simbol ale Argeșului”, potrivit sursei citate. Astfel, la această oră se află în implementare, în diferite stadii, proiectele:
- ”Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural”.
- ”Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş”.
- Restaurarea Galeriei de Artă ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna”- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural”.
Sursă foto: Facebook Consiliul Județean Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în luna martie