În decursul zilei de ieri, 27 iunie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Organele oficiale au reținut doi tineri din Pitești, cu vârste de 22 și 24 de ani.
Din cercetările efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, cei doi au spart ușa unui magazin de electronice, și pe lângă accesoriile pentru telefoane, aceștia ar fi furat chiar și un laptop. În total, valoarea bunurilor dispărute s-a estimat la 20.000 de lei.
Luni, 27 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, al luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al unui specialist criminalist, au reușit să intre în casa acestora și au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului Pitești.
În urma activităților desfășurate de către polițiști, toate bunurile furate au fost recuperate.
Cei doi tineri și neliniștiți au fost reținuți în arest pentru 24 de ore, iar în decursul zilei de astăzi se va lua decizia unor măsuri preventive.
De asemenea, în urmă cu o săptămână, polițiștii compartimentului sisteme de securitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au verificat mai multe magazine cu scopul de analiza securitatea acestora.
În acest context, reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru. Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză.”, precizează IPJ Argeș.
Polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție pentru asigurarea contra efracției.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro