Dosar penal pentru un tânăr de 19 ani din Moșoaia prins conducând fără drept

de | 16.09.2024 20:29 | Județean, Eveniment

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat duminică, 15 septembrie un tânăr, de 19 ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism, pe DJ 679, pe raza comunei Săpata, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că acesta figura cu dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Amintim faptul că reducerea riscului rutier este un obiectiv al acțiunilor polițiștilor rutieri.

În acest context în ziua de 15 septembrie polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Aceștia au acționat în 49 de filtre rutiere, efectuând 494 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, pentru abateri la normele rutiere, 517 sancțiuni contravenționale. Totodată fau fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bărbat surprins sub un vehicul la Budeasa! A fost transportat la spital!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Budeasa | Lunca Corbului | Săpata