Două persoane luate la ocazie i-au furat mașina șoferului pe Autostrada A1!

de | 07.11.2023 19:34 | Știri, Eveniment

Un bărbat a fost tâlhărit și amenințat cu pistolul, de două persoane pe care le luase la ocazie, marți, în zona industrială din Chiajna, adiacentă cu DNCB și Autostrada A1, potrivit Antena 3 CNN.

Bărbatul a rămas fără 450 de lei și mașina pe care o conducea.

Victima a sesizat, în urmă cu doar câteva ore, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, susținând faptul că a fost agresat fizic și deposedat prin violență și amenințări, cu un pistol, de suma de 430 de lei, de mașină și acte, de două persoane necunoscute, pe care le transportase din zona București – Vitan până în zona industrială din localitatea Chiajna, adiacentă cu DNCB și Autostrada A1, conform sursei citate.

Polițiștii din Chitila, alături de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, s-au deplasat de urgență la fața locului, acolo unde au identificat victima și au transportat-o la un spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Mai mult de atât, mașina fost găsită abandonată pe Bulevardul Preciziei din sectorul 6 București, prezentând urme de incendiere.

Polițiștii desfășoară în aceste momente cercetări, pentru identificarea și depistarea celor implicați.

 

Sursa Foto Antena 3 CNN

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șofer de 19 ani din Mioveni – prins cu145 km/h prin Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: