În peisajul HoReCa argeșean, complexul hotelier Victoria reprezintă un etalon al ospitalităţii şi al calităţii serviciilor. Afacerea creată de către Emil Enescu este condusă de câțiva ani în tandem cu fiul său, Dragoș, care a preluat de la tatăl său flerul și curajul de a investi în proiecte de business complexe.
Absolvent al unei facultăți cu profil economic, specializarea Managementul firmei, Dragoș Enescu s-a alăturat tatălui său în coordonarea complexului Victoria, aducând totodată un suflu proaspăt şi o nouă viziune. Aşa au apărut în ultimii ani în oferta luxosului hotel din centrul Piteştiului noi servicii dedicate clienţilor, facilităţile complexului fiind îmbogăţite de la un an la altul.
Beneficiind de o localizare ideală în centrul municipiului, complexul are aproximativ 100 de camere şi apartamente destinate să ofere oaspeţilor confortul dorit, două restaurante cu o arhitectură şi un design unic, dar mai ales cu un meniu sofisticat şi pentru toate gusturile, precum şi un centru de afaceri perfect echipat pentru orice întâlnire importantă de business. Paleta de servicii a complexului este perfect completată de cele oferite în cadrul Victoria Spa, o adevărată oază de relaxare unde clienţii îşi pot regăsi starea de bine.
Dincolo de implicarea sa în managementul afacerii de familie, Dragoş Enescu a dorit însă să pornească propriul business. Dând dovadă de intuiţie, dar şi de curaj, tânărul a intrat pe o piaţă complet nouă pentru el, cea imobiliară. Astfel, Dragoş Enescu a dezvoltat în urmă cu câţiva ani, de la zero, un proiect de anvergură constând în construirea a peste 120 de apartamente, Victoria Residence, proiect pe care l-a manageriat de la început până la sfârşit. Faptul că a reuşit să îşi creeze propriul business şi să aibă succes în ceea ce a întreprins i-a oferit o satisfacţie mult mai mare decât orice altă activitate antreprenorială în care se implicase până atunci, tânărul om de afaceri deprinzând gustul pentru investiţiile imobiliare.
”Sunt relativ aproape de ce mi-am propus în trecut. Planurile se schimbă constant, pasiunile, nu!”
Având deja experienţa creării şi a dezvoltării unui nou business, tânărul Dragoş Enescu consideră că cea mai mare piedică în calea dezvoltării unei afaceri o reprezintă birocraţia excesivă, care îi face pe mulţi să se lase păgubaşi atunci când proiectele lor întâmpină astfel de blocaje și, astfel, România în general şi Argeşul, în mod special, pierd potențial economic și locuri de muncă.
O rețetă universală pentru a descrie succesul probabil că nu există, dar cu siguranță că unele calități sunt indispensabile pentru a reuși în afaceri. În acest sens, Dragoș Enescu crede că într-un proiect de business nu se poate vorbi despre reuşită dacă nu dai dovadă de ambiţie, consistenţă şi determinare.
”Un om de afaceri trebuie «să vadă pe întuneric», adică să aibă fler, curiozitate și viziune. Trebuie să ai curaj să schimbi direcția până când o vei găsi pe cea bună. Este important să ții la calitatea lucrurilor făcute şi conştient că fără muncă susținută nimic nu vine de-a gata. Trebuie să construiești pe valori solide pentru a avea rezultatele la care te aștepți. Chiar și în vacanță trebuie să fii conectat la ceea ce înseamnă afacerea ta”- sunt câteva dintre sfaturile pe care Dragoș Enescu le are pentru cei ce doresc să îi calce pe urme.
În ceea ce privește proiectele de viitor, tânărul Dragoș Enescu susține că în 2024 va continua să dezvolte afacerile sale pe partea de investiţii imobiliare.
Sursă foto: print.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
O fabrică din Argeș face angajări. 165 de locuri de muncă disponibile