Edilul – informații privind aplicarea de sancțiuni pentru neprotejarea instalaţiilor de apă împotriva îngheţului

de | 11.02.2025 12:25 | Administrație, Câmpulung Muscel

S.C. EDILUL CGA S.A. a transmis un comunicat referitor la aplicarea de sancțiuni pentru neprotejarea instalaţiilor de apă împotriva îngheţului.

„Având în vedere faptul că în repetate rânduri am făcut apel la toți abonații noștri să protejeze instalațiile de apă contra înghețului și se înregistrează în continuare avarii în căminele de apometru, cu pierderi mari de apă și blocarea echipelor pentru remedierea acestor avarii datorate neglijenței, ne vedem obligați să sancționăm vinovații, astfel încât aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor cauzate de astfel de intervenții”, au anunțat reprezentanții societății.

Deoarece se anunță încă o săptămână cu temperaturi extrem de coborâte așa societatea reamintește următoarele:

  • căminele de apometru trebuie să fie prevăzute cu capac, de preferinţă căptuşit cu polistiren;
  • în lipsa capacului, apometrul trebuie să fie înfăşurat cu straturi succesive de folie de polietilenă, astfel încât să se asigure o pernă de aer care să protejeze termic;
  • abonaţii care nu sunt contorizaţi sunt rugaţi insistent să nu lase cişmelele deschise, ca soluţie împotriva îngheţului, ci să le protejeze, exact ca în cazul apometrului, sau să facă golirea acestora, dacă nu sunt de strictă necesitate;
  • este indicat să verificaţi starea apometrului, astfel încât să evitaţi eventuale pierderi produse prin îngheţul acestuia. Riscaţi ca o pierdere nedetectată la timp să vă încarce factura, pentru că apometrul este ultima componentă a reţelei publice şi intră în sarcina dumneavoastră protejarea acestuia;
  • închiderea cu folie PVC a ferestrelor subsolurilor, pentru a nu mai permite circulația aerului rece;
  • izolarea conductelor amplasate în zonele pereților exteriori ai clădirilor.

sigla edilul

S.C. EDILUL CGA S.A este o societate autorizată pentru asigurarea serviciilor de gospodărire comunală pentru locuitorii Municipiului Câmpulung şi ai localităţilor limitrofe, constând în:

  • captare, tratare și distribuție apă
  • canalizare şi epurare ape uzate
  • colectare şi evacuare ape pluviale

Pe lângă aceste activităţi, societatea mai desfăşoară şi alte prestaţii, şi anume:

  • execuţii branşamente apă şi racorduri canal
  • montaj contoare
  • vidanjări

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Informații utile transmise de Casa de pensii Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole