Electroargeş a rămas şi fără nume, şi fără director general!

de | 07.08.2024 07:30 | Curtea de Argeș, Din ediția tipărită, Economic, Importante

Un brand care a făcut istorie în economia judeţului devine… istorie! Electroargeş, producătorul de electrocasnice din Curtea de Argeş, s-a transformat în AETA SA, conform unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor companiei ce a avut loc vineri, 26 iulie. Cu 72.067.166 voturi „pentru”, reprezentând 100% din acțiunile prezente cu drept de vot, care reprezintă 60,10% din capitalul social, s-a aprobat atât schimbarea denumirii societăţii, cât şi actualizarea actului constitutiv cu noua denumire.

Prima decizie majoră după ce Electroargeş a devenit AETA

Dacă modificarea survenită la nivelul denumirii societăţii era anunţată de câteva săptămâni, nu acelaşi lucru se poate spune despre înlăturarea de la conducere a directorului general al companiei. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Consiliului de administraţie au notificat Bursa de Valori Bucureşti, unde este listată Electroargeş, precum şi Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la faptul că Valentin Cărămidă nu mai este director general al societăţii:

AETA SA (fosta Electroargeş SA) aduce la cunoştinţa organelor de supraveghere a pieţei de capital, acţionarilor şi potenţialilor investitori că, la data de 1 august 2024, a încetat mandatul directorului general Valentin-Nicolae Cărămidă, conducerea executivă a companiei fiind delegată directorului executiv, domnul Vasile Ionescu”, se arată în raportul transmis către BVB şi ASF.

În aceeaşi notificare, compania a anunţat şi faptul că a fost numit în calitate de reprezentant permanent al administratorului Inthinio Nova SRL în Consiliul de administraţie AETA SA Ştefan Dumitru, ca urmare a încetării mandatului Roxanei Scarlat în această funcţie.

Valentin-Nicolae Cărămidă ar fi trebuit să rămână la conducerea Electroargeş vreme de patru ani, atât cât primise mandat la începutul anului 2023, însă a fost luat şi el de valul schimbărilor majore care au lovit în ultimele luni compania.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Continuă declinul! Afacerile Electroargeş s-au înjumătăţit în 2023

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: