Emoții pentru David Popovici! A început examenul de Bacalaureat pentru sportivii olimpici
David Popovici, campion mondial și european la natație, susține începând de marți, la Vălenii de Munte, examenul de Bacalaureat pentru sportivii olimpici.
Astăzi, încep probele scrise, cu proba obligatorie a profilului, iar David Popovici va susține examenul la Istorie, el fiind absolvent al Colegiului Național „George Coșbuc” din București, profil filologie, potrivit digi24.ro
Miercuri,17 mai, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, iar campionul român a ales Sociologia.
Următoarea probă va fi cea la Limba și literatura română, care va fi susținută joi.
Aceasta va fi urmată pe 19 mai, de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Între 22 – 23 mai, va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, iar pe 24 mai este programată proba de competențe digitale.
Elevii minorităților naționale vor susține, pe 25 mai, competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Rezultatele se vor afișa pe 26 mai, iar în aceeași zi vor putea fi depuse și contestațiile.
Rezultatele finale după rezolvarea contestațiilor vor fi anunțate pe 29 mai.
Această sesiunea specială a examenului de Bacalaureat este organizată anual și se pot înscrie numai absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale sau cei care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii în același timp cu examenul național de Bacalaureat – 2023, sesiunea iunie-iulie.
sursă foto captură Digi24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bătaie între șoferițe, în mijlocul unei străzi din Maramureș! Motivul: un bărbat!