Astăzi creştinii ortodocşi au sărbătorit „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” ocazie cu care enoriașii parohiei Făgetu au sărbătorit și Hramul Mânăstirii Vieroși.
În cuvântarea adresată credincioșilor, preoții au vorbit despre înţelesurile duhovniceşti ale praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi despre exemplul de vieţuire al Născătoarei de Dumnezeu, persoana de referinţă prin ale cărei virtuţi ni se arată sensurile unei vieți religioase. Alături de enoriași s-au aflat autoritățile locale, dar și reprezentantele Coralei ”Sfânta Maria” a Centrului Cultural Mioveni care au susținut un scurt program artistic.
”Întemeiată de vornicul Ivaşcu Golescu şi restaurată, apoi, de către marele vistier Stroe Leurdeanu, Mânăstirea Vieroşi păstrează vestigii impresionante despre care nu multă lume ştie. Stema Cantacuzinilor, impresionanta instalaţie de aducţiune şi argumentele existenţei, în incinta mânăstirii, a unui atelier de pietrari, sunt doar câteva repere ale aşezământului din Argeş, de care se leagă mărturii istorice şi legende.
Biserica aşezământului, care, acum, serveşte ca lăcaş de mir, este ctitoria de la 1572-1573 a marelui vornic Ivaşcu Golescu, refăcută între 1644 şi 1645 de Stroe Leordeanu”, arată cei din administrația locală.
Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Băiat de 12 ani din Curtea de Argeș, dat dispărut, a fost găsit!