Ministerul Educației anunță că începând cu anul școlar 2024-2025, înființează cinci noi clase de fotbal pentru fete în Liceele cu Program Sportiv din Bistrița, Buzău, Pitești, Târgu Mureș și Timișoara – ”un pas important spre dezvoltarea noii generații de sportive care optează pentru fotbal ca sport principal!”
Astfel, Ministerul Educației crează premisele transformării liceelor cu program sportiv din aceste orașe în adevărate centre de pregătire și performanță ale fotbalului feminin românesc. Federația Română de Fotbal contribuie în acest proiect prin implicarea unor specialiști cu expertiză, inclusiv de nivel internațional, precum și cu mijloace materiale.
”Fotbalul este și al femeilor”
”Istoricul colaborării dintre Ministerul Educației și Federația Română de Fotbal cuprinde competiții de fotbal școlare la nivel național precum Olimpiadele Naționale ale Sportului Școlar Cupa Tymbark și Cupa ISF, care aduc în teren în fiecare an aproximativ 220.000 de copii și tineri. Prin înființarea celor 5 clase, care vor deveni centre de excelență, angajamentul comun capătă o nouă dimensiune, aceea a carierei duale, elevele înscrise având posibilitatea să-și dezvolte competențele tehnice în fotbal, în paralel cu parcursul educațional.
Printr-un astfel de parteneriat, combatem abandonul școlar, menținem tinerele sportive în sistemul educațional prin oferirea unor oportunități de viitor în sport, atât ca jucătoare, dar și în domenii conexe fotbalului (ex. arbitraj) și sprijinim cariera sportivelor prin înființarea acestor centre în proximitatea cluburilor de fotbal feminin deja existente, unde sportivele își vor putea continua cariera după încheierea junioratului”, transmite Ministerul Educației în informarea publșicată pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Ministyerul Educației.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Când intră banii? Peste 2,5 milioane de beneficiari ai cardurilor pentru alimente