Luni, 19 iunie, încep primele examene naționale, cu proba scrisă la Limba română pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Ministerul Educației (ME) a venit cu câteva sfaturi utile pentru candidații din acest an.
Iată că după un final de an școlar ce a stat sub semnul întrebării, absolvenții claselor terminale încep examenele naționale, iar primii sunt cei de clasa a VIII-a. După proba de luni, 19 iunie, cea scrisă la Limba și literatura română, urmează proba scrisă la Matematică, programată pentru 21 iunie și proba scrisă la Limba maternă, în 22 iunie, pentru elevii care au studiat în limbile minorităților. În acest an, media claselor V-VIII nu va mai fi luată în considerare la admiterea la liceu.
”Începe, luni, cel mai important examen pentru absolvenții clasei a VIII-a!
Câteva informații utile:
Accesul candidaților în centrele de examen este permis între 8.00 și 8.30.
Probele încep la ora 9.00.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate.
Se pot folosi instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru”, au scris cei de la Ministerul Educației pe pagina de Facebook.
În sala de examen
- La probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se predă la finalul probei şi, întrucât conţine subiectele şi rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor.
- La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect.
- La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
- La proba de Limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.
- La proba de Matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect.
- La figurile de la proba de Matematică sunt permise marcajele pe figură şi completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
- La proba de Matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră) în spaţiul pus la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor.
Nota 1 pentru cei prinși încercând să copieze
- Se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
- Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.
- Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
- Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între candidaţi sau cu exteriorul.
- Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba în cauză.
- Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
ME vine cu sfaturi pentru elevi în ziua examenului
- Asigură-te că ai la tine: actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de şters, riglă, eventual apă și şerveţele!
- Când primeşti broşura, citeşte subiectele pentru a te familiariza cu ele, apoi citeşte din nou, în întregime, TOATE subiectele şi foloseşte cel puţin 5 minute pentru a te obişnui cu cerinţele.
- Identifică tipul de cerinţe specific fiecărui subiect şi concentrează-te să înţelegi cerinţa fiecăruia. Alege să începi cu subiectul pe care-l stăpâneşti cel mai bine şi fă-i acestuia, în minte sau pe ciornă, un plan schematic de rezolvare.
- Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmăreşte să te încadrezi în timpul pe care ţi l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi şi a corecta la final, dacă este cazul.
- În situaţia în care constataţi că există riscul de a depăşi durata de timp alocată subiectului la care lucrezi, este preferabil să închei fraza şi să continui cu un alt subiect.
- Rezervă un interval de 10-15 minute, la final, pentru citirea şi verificarea întregii lucrări!
Foto descriptiv. Sursă foto: Ziarul National.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: