Prilej de sărbătoare printre suporterii echipei FC Argeș! Cu ocazia celebrării a celor 50 de ani de la Primul Titlu de Campioană a României, câștigat de către FC Argeș, sunt organizate o serie de evenimente menite să bucure suporterii alb-violeților.
Sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 16:00, sunteți așteptați în față la Fan Shop FC Argeș, iar de acolo, toți suporterii alb-violeților se vor îndrepta către Piața Primăriei și vor reedita momentul bucuriei ce s-a trăit în 1972.
Printre cei care vor participa, se află și tinerii fotbaliști de la academiile de fotbal din Pitești, sportivii Liceului cu Program Sportiv ”Viitorul” Pitești, și cei ai Centrului de Copii și Juniori ”Leonte Ianosvchi”. Acestora li se vor alătura mai multe grupuri de tineri și copii, din localitățile argeșene.
Vă așteptăm la sărbătoarea vulturilor violeți!”, transmite biroul de presă al echipei FC Argeș.
De asemenea, în meciul de sâmbătă, 7 mai, care se va desfășura de la ora 20:30, împotriva CFR Cluj, jucătorii FC Argeș vor participa la partidă purtând replica echipamentului care a adus în Trivale – Primul Titlu de Campioană a României.
Mai mult, tricoul reedidat din 1972 va fi disponibil la vânzare, în ediție limitată (50 de articole), la prețul de 150 de lei, în Fan Shop FC Argeș. Vor fi și alte materiale aniversare la vânzare, precum eșarfe și fanion.
Programul zilei
Ora 16.00 – Întâlnire a susținătorilor FC Argeș, la Fan Shop FC Argeș, în Piața „Vasile Milea”;
Ora 17.00 – Piața Primăriei: Discursuri oficiale susținute de către organizatori, invitați și de către campionii din 1972, prezentarea trofeului;
Ora 18.00 – Dineu
Ora 19.45 – 20.15 – Înmânarea diplomelor și a medaliilor de către oficiali campionilor din 1972, pe stadionul „Nicolae Dobrin”;
Ora 20.30 – Meci FC Argeș – CFR Cluj.