Femeie de 32 de ani din Argeș, șantajată sexual de fostul iubit de 24 de ani!

de | 06.07.2022 19:11 | Eveniment, Importante, Județean, Știri

Un tânăr de 24 de ani din județul Argeș, care și-a amenințat fosta concubină cu bătaia și poze deochiate, este, în prezentat, cercetat de către poliție.

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Argeș, a decis să își amenințe fosta iubită cu bătaia, după ce aceasta a dorit să pună punct relației. Femeia care este cu 8 ani mai mare decât tânărul, nu s-a speriat în urma amenințărilor acestuia, așa că el, a încercat să o compromită cu poze indecente. În acel moment, femeia în vârstă de 32 de ani a făcut plângere la poliție pe numele acuzatului.

Tânărul și-ar fi amenințat fosta concubină, în vârstă de 32 de ani, cu acte de violență, dar și cu publicarea unor fotografii în ipostaze indecente, cu scopul de a o determina să reia relația.”, declară Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt IPJ Argeș.

De asemenea, psihologul Adrian Petrescu, precizează că este vorba despre un atașament defectuos.

Vorbim despre un atașament care e defectuos. Ideea de a găsi motive de a rămâne blocat într-o relație încheiată ține cumva de acest tip de atașament dezorganizat. E clar că nu știe să iasă dintr-o relație, e clar că are în antecedente cel puțin o poveste care s-a terminat în defavoarea lui”, precizează psihologul Adriana Petrescu.

Astfel, psihologul atestă faptul că victimele șantajului sexual nu ar trebui să cedeze.

Nu poți să faci ceva, un lucru care s-ar putea întoarce împotriva ta, la un moment dat, fără să ai această abilitate, de a anticipa. Nu poți să accepți să fii pusă într-o postură mai puțin fericită, fără să te întrebi care este motivul pentru care persoana respectivă îți cere acest lucru. Deci deloc nu este normal să accepți o astfel de situație, e adevărat că aici intervine și capacitatea manipulatorului de a te convinge. Constrângerea, că mi-e greu să cred că o persoană de sex feminin acceptă să fi pozată în ipostaze indecente doar pentru că așa vrea ea”, adaugă acesta.

După ce a fost reținut pentru 24 de ore, bărbatul urmează să fie plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Foto descriptiv/Sursa Observator

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Pitești – 23 de elevi pleacă într-o tabără din Serbia!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole