Angajatorii din construcții, agricultură sau industrie pot beneficia de forță de muncă printr-un contract direct cu Penitenciarul Găești. Aproximativ 100 de persoane private de libertate lucrează deja zilnic pentru firme din Găești, Târgoviște, Pitești și București, în baza unor contracte de prestări servicii. Tarifele pornesc de la salariul minim/oră, fără contribuții suplimentare, iar paza, hrana și supravegherea sunt asigurate de unitatea de detenție. Inițiativa sprijină atât mediul economic local, cât și procesul de reintegrare socială.
Penitenciarul Găești pune la dispoziția agenților economici persoane private de libertate pentru activități necalificate desfășurate în exteriorul unității, în baza unui contract de prestări servicii.

Domenii de activitate:
- Construcții
- Agricultură
- Silvicultură
- Picking
- Cablaje auto
- Ambalare
- Etichetare
- Manipulare marfă.
În prezent, aproximativ 100 de persoane desfășoară zilnic activități pentru parteneri economici din Găești, Târgoviște, Pitești și București.
De ce să colaborați cu Penitenciarul Găești?
- Costuri reduse – tarif pornind de la salariul minim/oră, fără contribuții suplimentare la bugetele de stat;
- Personal stabil pe toată durata contractului;
- Flexibilitate contractuală – tarife negociabile în funcție de activitate și volum;
- Siguranță deplină – bunuri, materiale și utilaje protejate;
- Fără costuri suplimentare pentru pază și hrană (asigurate de penitenciar);
- Supraveghere permanentă, asigurată de personalul unității.
Angajatorii nu încheie contracte individuale de muncă, ci un singur contract de prestări servicii cu Penitenciarul Găești.
Implicarea mediului economic local contribuie direct la procesul de reintegrare socială, oferind șanse reale de responsabilizare și formare profesională.
Informații suplimentare:
- Str. Dumbravei, nr. 2, Găești
- Telefon – 0245 710 254
- pgaesti@anp.gov.ro.
Sursă foto: FB Penitenciarul Gaesti.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Problema nu e Dubai! Problema e ce se întâmplă în oameni când văd Dubai!













