Fosta firmă a lui Adrian Dumbravă furnizează echipamente medicale de peste 3 milioane euro Spitalului Mioveni

de | 14.03.2022 13:36 | Administrație, Economic, Eveniment, Mioveni

Adrian Dumbravă reprezintă un nume important în lumea medicală, nu numai din Argeş, ci şi la nivel naţional. Fondator al primei clinici private din judeţ, Centrul Medical Elim, omul de afaceri Adrian Dumbravă a avut un rol important în succesul proiectului de construcţie a noului Spital Mioveni, în calitate de manager de proiect, iar în prezent este director al Spitalului Municipal Caransebeş. Odată cu preluarea funcţiei manageriale publice, a fost nevoit să renunţe la funcţia de administrator pe care o ocupa în cadrul firmei DT Advisory Medical Team SRL, pe care a coordonat-o şi în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea din 2013 şi până la începutul anului trecut.

adrian dumbrava

Cu un nou administrator, în persoana Lilianei Chilibar, nimeni alta decât fosta şefă de personal de la Elim şi unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri Adrian Dumbravă, societatea pare să se descurce chiar mai bine decât pe vremea când era coordonată oficial de către actualul director al unui spital de stat.

Astfel, recent, DT Advisory Medical Team SRL a semnat trei contracte cu Spitalul Mioveni (adică taman spitalul al cărui manager de proiect a fost Dumbravă), în valoare totală de 17,3 milioane lei (fără TVA), pentru furnizarea de echipamente medicale. Licitaţia a fost împărţită în cinci loturi, trei fiind adjudecate de fosta firmă a lui Adrian Dumbravă:

  • Lotul 2 – echipamente de imagistică de uz medical, dentar şi veterinar – 5.087.000 lei.
  • Lotul 3 – echipamente medicale pentru blocul operator – 4.698.980 lei.
  • Lotul 5 – echipamente medicale Spitalul Orăşenesc Mioveni – 7.497.231 lei.

Acestea sunt cele mai importante contracte adjudecate de DT Advisory Medical Team SRL, care mai avea în portofoliu doar alte patru contracte cu valori mult mai mici, pentru furnizarea de dezinfectanţi, încheiate în aprilie 2020, la începutul pandemiei, cu Spitalul Municipal Curtea de Argeş (în valoare de 82.290 lei) şi cu SC Servicii Edilitare Pentru Comunitate Mioveni SRL (în valoare totală de 100.400 lei).  În aceeaşi perioadă, firma în care pe atunci era asociat Adrian Dumbravă s-a remarcat şi prin donaţiile de echipamente de protecţie şi alimente oferite Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș din subordinea Consiliului Județean şi Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole