Fosta președintă a Tribunalului Argeș – candidat la Parlamentul European

de | 26.03.2024 15:30 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

▼Voi lupta să îi conving pe alegători de faptul că este vremea profesioniștilor și a iubitorilor de țară

Mariana Vârgă a coordonat Tribunalul Argeș, iar după pensionare a revenit la profesia de avocat, devenind membru al Baroului București. Cum mereu a arătat că nu poate sta pe margine și închide ochii la nedreptate, aceasta a dorit să se implice politic, iar după ce a fost dezamăgită de AUR, a aderat la PUSL. După experiența din partidul lui George Simion, aceasta a venit cu o concluzie pe care și-a format-o despre această formațiune, ceea ce a și determinat-o să se retragă.

AUR sunt, de fapt, falși suveraniști, creați în laborator ca să viruseze mișcarea suveranistă din Parlamentul European! De aceea am plecat. Liderii AUR sunt preocupați doar de manipularea maselor și au creat fanarioți moderni! Ei nu agreează existența altor lideri.”, ne-a explicat Mariana Vârgă.

Mariana Varga1 - Fosta președintă a Tribunalului Argeș - candidat la Parlamentul European

Ex-magistratul este acum membru PUSL, o formațiune politică ce i s-au alăturat mai mulți foști judecători. Mariana Vârgă este singurul candidat al PUSL Argeș la Parlamentul European, iar pentru că partidul urmărește promovarea valorilor, desemnarea sa pe lista de candidați s-a realizat pe baza referințelor din CV, contând atât experiența de peste 25 de ani în cariera de magistrat, cât și lupta deschisă pentru suveranitatea României și respectarea drepturilor cetățeanului, după cum ne-a mărturisit Mariana Vârgă.

Conform statutului PUSL, Biroul Executiv Județean Argeș, prin vot unanim, a înaintat candidatura și CV-ul meu Biroului Executiv Național PUSL. Lista va fi prezentată curând, dar acum se strâng semnăturile pentru susținere. Eu am acceptat propunerea și sunt onorată de această desemnare. Voi lupta să îi conving pe alegători de faptul că este vremea profesioniștilor și a iubitorilor de țară!”, ne-a mai declarat Mariana Vârgă. 

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Mariana Vârgă, avocat: Femeile sunt mai determinate, comunică mai ușor și oferă ajutor în situațiile complicate!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/sofia-paul/" target="_self">Sofia Paul</a>

Articol scris de Sofia Paul

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presă pasionată de fotografie și călătorii.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mariana Vârgă