Fostul director financiar de la Rompetrol s-a alăturat echipei manageriale a companiei piteştene Teilor

de | 15.02.2022 00:00 | Economic

Fostul director financiar de la Rompetrol s-a alăturat echipei manageriale a companiei piteştene Teilor

Giani Kacic se va ocupa de activitatea financiară a companiei la nivel global.

Aflată într-un amplu proces de expansiune pe piaţa internaţională, compania piteşteană Teilor  îşi consolidează echipa managerială, recrutând pentru funcţia de director financiar la nivel global un adevărat expert în domeniu. Potrivit anunţului făcut de conducerea lanţului de magazine de bijuterii de lux, cel care se va ocupa de activitatea financiară a companiei la nivel global este Giani Kacic. Numirea sa vine la scurt timp după ce Teilor Holding şi-a făcut intrarea la Bursa de Valori Bucureşti, unde a atras 45 de milioane de lei de la investitori.

giani-kacicGiani Kacic are o experienţă profesională de 23 de ani în domeniul financiar în diverse industrii. Şi-a început cariera în cadrul companiei farmaceutice Farmexim, însă a lucrat mai mult pentru Rompetrol, în conducerea căruia a ocupat diverse funcţii, inclusiv pe cea de director financiar, vreme de peste 15 ani, în ultimii trei ani fiind CFO al uneia dintre cele mai mari companii de real estate din România, Impact Developer & Constructor.

 

Odată cu atragerea recentă de capital prin Bursa de Valori Bucureşti, extinderea reţelei TEILOR în afara României a intrat într-un ritm accelerat de dezvoltare. În cadrul TEILOR am pus întotdeauna accentul pe atragerea de talente din diverse domenii, deoarece de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi un aspect crucial pentru a ne atinge obiectivele ambiţioase. Astăzi, echipa Teilor înseamnă peste 500 de angajaţi, 12 naţionalităţi care lucrează împreună pentru a oferi clienţilor experienţa unică Teilor. Prin urmare, suntem bucuroşi să continuăm să ne mărim echipa şi să-i urăm bun-venit lui Giani Kacic. Sunt încrezător că experienţa sa vastă va contribui la consolidarea activităţii în România şi transformarea Teilor într-un brand internaţional”, a declarat Willy Dicu, CEO al Teilor.

În calitate de director financiar al Teilor la nivel global, Giani Kacic va fi responsabil de coordonarea operațiunilor financiare și contabile și va furniza direcții strategice pentru a sprijini consolidarea activităților companiei în România și dezvoltarea afacerii la nivel internațional. Teilor deţine în prezent 57 de magazine în România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria, operând totodată şi cinci platforme de vânzări online.

Modelul de afaceri unic al Teilor, axat pe client, a transformat compania în liderul pieţei româneşti de bijuterii şi sunt încântat să mă alătur echipei şi să îmi aduc contribuţia la procesul de extindere globală a mărcii. Teilor este un grup extrem de bine capitalizat, care a reuşit să crească organic de-a lungul anilor. Odată cu recenta atragere de capital prin emiterea de obligaţiuni corporative de la investitorii BVB, Teilor a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare care va necesita multă agilitate din partea întregii echipe de management. Prin urmare, sunt entuziasmat şi abia aştept să lucrez alături de Willy şi de întreaga echipă Teilor, pentru a duce la îndeplinire promisiunile pe care le-am făcut atât investitorilor, cât şi partenerilor noştri”, a declarat Giani Kacic, noul director financiar al Teilor.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bulgaria | Giani Kacic | Polonia | Rompetrol | Ungaria