A furat 1.000 de pui de la firma la care lucra! Argeșeanul a fost reținut

de | 07.06.2023 14:55 | Știri, Eveniment, Județean

Un angajat al unei societăți comerciale din Băiculești, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat aproximativ 1.000 de pui din incinta firmei.

Bărbatul are 43 de ani și este din Curtea de Argeș.

În cursul nopții de 05 spre 06 iunie, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați printr-un apel la 112, de către reprezentantul societății cu privire la faptul că un bărbat ar fi furat aproximativ 1.000 de pui din incintă.

În urma sesizării, polițiștii eu efectuat cercetări și au depistat un bărbat de 43 de ani, din Curtea de Argeș, angajat al societății, care conducea un autoturism pe raza comunei Băiculești, iar în interiorul acestuia au fost identificați aproximativ 1.000 de pui.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Prejudiciul creat societății a fost estimat la o valoare de 15.000 de lei. El a fost recuperat integral și predat înapoi către reprezentanții persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, el va fi dus în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

sursă foto agri.shop

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Tânăr din Botoșani reținut în Argeș! Beat și fără permis, a furat un vehicul și a lovit o mașină parcată

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Băiculești