Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, și au reținut, în cursul zilei de ieri, vineri, 29 septembrie, un bărbat de 21 de ani, din Rătești.
Din cercetările făcute de către organele de lege, s-a constatat că bărbatul, împreună cu un alt individ în vârstă de 37 de ani, din Crângurile, Dâmbovița, ar fi dat un jaf în noaptea de 10 spre 11 septembrie 2022.
Cei doi ar fi furat o semiremorcă, încărcată cu anvelope, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, parcată pe marginea DN 65 B.
Bărbații s-ar fi folosit de un autocamion, căruia i-au pus plăcuțe cu număr de înmatriculare fals. Autocamionul a fost identificat, ulterior, de către polițiști, pe raza județului Suceava, fără semiremorcă.
În cursul zilei de 3 ianuarie, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost găsit și condus la audieri, în baza unui mandat de aducere, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și arestat preventiv.
Tânărul de 21 de ani a fost cercetat în lipsă, aflându-se în străinătate, arestat pentru fapte similare.
Acesta a fost depistat la data de 29 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, întrucât față de acesta era emis un mandat de aducere. Astfel, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din județele precum Arad, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea și Argeș, acesta a fost adus la audieri.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
foto descriptiv accentîngorj.ro
descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Accident mortal în Argeș! Un băiat de 21 de ani și-a pierdut viața!