Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat bunuri dintr-un imobil aflat în construcție din comuna Vlădești.
Din fericire, bunurile au fost recuperate în totalitate.
Potrivit cercetărilor, furtul a avut loc în noaptea de 26 spre 27 ianuarie și au fost sustrase mai multe unelte. Valoarea estimată a prejudiciului este de aproximativ 2.700 de lei.
Pe 28 ianuarie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni au fost sesizați de eveniment, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În urma verificărilor, oamenii au stabilit că autorul furtului este tânărul de 21 de ani, din comuna Vlădești.
În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Vlădești, bănuit de săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor.
De asemenea, bunurile sustrase, care au fost înstrăinate către alte persoane, au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.”, transmite IPJ Argeș
După administrarea probatoriului, pe 28 ianuarie, argeșeanul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În contextul de mai sus, polițiștii argeșeni vă recomandă să nu cumpărați bunuri oferite la prețuri mult mai mici față de valoarea reală, în condiții dubioase, acestea putând să nu corespundă caracteristicilor sau să provină din furt.
sursă foto olt-alert.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Proiectil din Primul Război Mondial, găsit într-o pădure din Tigveni