Gelu Tofan i-a și mulțumit Alinei Gorghiu că i-a zburat echipa de la conducerea PNL Pitești

de | 09.03.2022 15:28 | Politic

Gelu Tofan i-a și mulțumit Alinei Gorghiu că i-a zburat echipa de la conducerea PNL Pitești

  • Motivat de război, a capitulat cu pupături de mâini

Anul trecut, în vară, organizația piteșteană a PNL și-a ales conducerea, președinte devenind Gelu Tofan. Acesta însă nu a avut viață lungă în funcția respectivă, în condițiile în care alegerile au fost puternic contestate, Gelu Tofan a fost perceput ca fiind parte din echipa fostului lider Adrian Miuțescu și, colac peste pupăză, a mai intrat și în necazul de la DNA (acolo unde sunt cercetate mai multe acuzații de trafic de influență). În fapt, fix după ce DNA a început o anchetă care vizează angajările unor membri PNL în diverse instituții publice, Gelu Tofan s-a autosuspendat din funcția de președinte al organizației municipale. La finele lunii ianuarie, când Alina Gorghiu devenea președintele interimar la județ în locul lui Adrian Miuțescu, a venit și decizia de dizolvare a Organizației Pitești.

alina gorghiu

Gelu Tofan nu s-a arătat, la momentul respectiv, deloc mulțumit de această hotărâre, așa că a contestat-o. La o lună distanță, domnia sa a apăsat însă săptămâna trecută pe butonul „Reconfigurare Traseu”, anunțând că își retrage contestația și aproape mulțumind chiar actualei șefe pentru strategia aplicată când i-a zburat întreaga echipă. Spre surprinderea celor prezenți la ultimul Birou Permanent Județean, una dintre motivațiile lui Gelu Tofan pentru această viziune a fost… războiul din Ucraina. „Nu ne opunem reorganizării PNL Pitești și implicit vom sprijini alegerile desfășurate în cadrul organizației municipale, având în vedere situația sensibilă internațională de la granița României”, se arată în brieful dat publicității de PNL Argeș. Mai mult, din cât ne-a ajuns pe la urechi, Gelu Tofan aproape că i-a mulțumit Alinei Gorghiu că i-a dizolvat organizația, considerând că decizia a fost una de oportunitate și strategie politică”.

Am considerat că trebuie să se intre într-o normalitate, să fie un birou statutar ales și cu președinte și cu echipă de conducere, ca să nu se interpreteze că Tofan se opune reorganizării PNL Pitești. Nu am niciun interes să blochez nimic. Eu m-am autosuspendat de mult, îmi văd de administrația locală de la Pitești. Tărăgănarea nu duce la nimic bun. Nu am apreciat dizolvarea organizației și nu comentez deciziile. Eu sunt om de partid și nu cred că trebuie comunicate în public chestiunile interne. ”, ne-a declarat Gelu Tofan legat de retragerea contestației și motivele din spatele acesteia.

Pentru desemnarea noii conduceri a PNL Pitești s-a stabilit data de 7 mai 2022 pentru organizarea alegerilor, iar din ce se cunoaște până acum și-au afirmat intenția de a candida doi liberali, respectiv Ana Stan și Mihai Coteț, care sunt și consilieri municipali.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Miuțescu | Alina Gorghiu | Ana Stan | GELU | Gelu Tofan | Mihai Coteț | Pitești | Ucraina

Ultimele articole