Ion Georgescu se poate întoarce la Primăria Mioveni

de | 23.05.2024 16:31 | Eveniment, Importante, Județean

O nouă veste bună pentru Ion Georgescu. Se poate întoarce în funcția de primar al orașului Mioveni.

Edilul a contestat măsurile impuse de Tribunalul Argeș, iar magistrații Curții de Apel au decis astăzi desființarea obligației de a nu exercita funcţia de primar al Oraşului Mioveni.

Decizia este definitivă.

Însă, celelalte obligații impuse de măsura controlului judiciar rămân valabile.

Pe durata măsurii controlului judiciar, edilul are mai multe obligații, printre care și aceea de a nu părăsi țara decât acordul instanței. Totodată, el trebuie să  se prezinte ori de câte ori este chemat în fața instanței.

O altă obligație a acestuia este să nu ia legătura cu martorii din dosar. În caz contrar, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.206 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat, Georgescu Ion, împotriva încheierii din data de 15 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Arge? – Secţia penală, în dosarul nr.6181/109/2023/a7. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi, rejudecând, în baza art.215 alin.9 C.pr.pen., rap. la art.215 alin.8 C.pr.pen. încetează obligaţia impusă acestuia, prin Încheierea din 03.04.2024, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.6181/109/2023/a5, definitivă prin Decizia penală nr.47 din 09.04.2024 a Curţii de Apel Piteşti, de a nu exercita funcţia de primar al Oraşului Mioveni, jud. Argeş. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2024, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.405 alin.1 teza a II-a şi alin.2 teza a II-a C.pr.pen.”, se arată în minuta instanței

Reamintim că, începând cu 9 aprilie, edilul orașului Mioveni a scăpat oficial de arestul la domiciliu, el fiind pus sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Mai multe informații despre acest subiect AICI.

În urma deciziei luate de Curtea de Apel Pitești, Ion Georgescu a postat un mesaj pe rețelele de socializare.

Dragi cetățeni ai Mioveniului, mă bucur enorm că începând de azi pot să-mi fac din nou datoria față de dumneavoastră, datoria de primar pe care mi-ați încredințat-o prima dată acum 18 ani, când mi-ați dat voturile dumneavoastră, datoria de a fi primar și de a munci zilnic pentru acest oraș.
Așa e în viață… spuneam într-un mesaj anterior. Iată că în viață se face, nu de puține ori, și dreptate. Cred în continuare în independența Justiției și în faptul că va face lumină.
Dar până atunci, eu, primarul Ion Georgescu am o mulțime de lucruri de făcut într-un oraș care în ultimele luni a suferit din cauza lipsei unui lider și a unei strategii.
Cu stimă,
Ion Georgescu”, a transmis edilul orașului Mioveni pe pagina de Facebook

Foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Proiect de activități pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Apel Pitești | Ion Georgescu | Mioveni | Pitești | Primăria Mioveni

Ultimele articole