Ghid ANAF. Iată ce impozit trebuie plătit pentru veniturile din criptomonede ori NFT-uri

de | 11.02.2023 12:52 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național

Cei care au obținut venituri din criptomonede trebuie să consulte ghidul publicat de ANAF. Veniturile pe care le au persoanele fizice din transferul de monede virtuale sau criptomonede ori NFT-uri trebuie declarate, iar pentru ele trebuie plătit atât impozit, cât și contribuții la stat, potrivit unei broșuri publicate în această săptămână pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Veniturile realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală reprezintă venituri impozabile și le sunt aplicabile prevederile Cap. X ”Venituri din alte surse” din Titlul IV – ”Impozitul pe venit” din Codul fiscal, se arată în ghidul ANAF. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât și cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.).

Cum se calculează impozitul pe venit

Persoanele care realizează venituri din transferul de monedă virtuală au obligaţia de a declara aceste venituri prin completarea și depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venituluiImpozitul pe venit datorat pentru aceste venituri se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului realizat, determinat ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare și preţul de achiziţie, inclusiv costurile directe aferente tranzacţiei. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacţie nu se impozitează, cu condiţia ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei. 

Contribuabilii care realizează venituri din alte surse datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate.  În anul 2023 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 3.000 lei lunar.

Încadrarea în plafonul anual

Încadrarea în plafonul anual se efectuează prin cumularea veniturilor din alte surse cu venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate fiind reprezentată de:

  • a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 şi 12 salarii minime brute pe ţară;
  • b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
  • c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe ţară.

Venituri din străinătate

”Pentru veniturile din alte surse obţinute din străinătate, persoanele fizice au obligaţia completării Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate – Secțiunea I.2: Date privind impozitul pe veniturile realizate din străinătate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, precum și să efectueze calculul și plata impozitului datorat, în cadrul aceluiași termen, cu luarea în considerare a metodei de evitare a dublei impuneri, prevăzută de convenţia de evitare a dublei impuneri”, se arată în ghid. Pentru aceste venituri, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează în aceleași condiţii prevăzute de Codul fiscal pentru veniturile din alte surse obţinute din România.

Foto descriptiv. Sursă foto: criptoeconomia.com.br.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Război total între patronii de la Dianthus! Se luptă pentru eliminarea reciprocă!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANAF

Ultimele articole