Polițiștii de penitenciare și persoanele private de libertate de la Penitenciarul Mioveni s-au mobilizat pentru a sprijini elevii din medii vulnerabile, oferindu-le ghiozdane complet echipate pentru începutul anului școlar. Acțiunea a vizat copii din Câmpulung Muscel și comunele limitrofe, care au nevoie de sprijin concret pentru a avea acces la educație.
Suntem convinși că elevii ajutați astăzi vor fi viitorul țării de mâine, iar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Investiția în educație rămâne cel mai valoros dar pe care îl putem dărui generațiilor viitoare.”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Mioveni.
România se confruntă în continuare cu o rată ridicată a abandonului școlar și a analfabetismului funcțional, aproape dublă față de media europeană. Studiile arată că aceste probleme, alături de performanțele școlare reduse, sunt factori care cresc riscul de implicare în infracționalitate. În același timp, datele din sistemul penitenciar indică o creștere constantă a implicării persoanelor private de libertate în programele de formare profesională și educație, începând cu anul 2008.
Toate cercetările și analizele conduc la aceeași concluzie: este nevoie de o abordare integrată, de colaborare interinstituțională, de implicarea comunității și de dezvoltarea și îmbunătățirea politicilor și programelor.Cu alte cuvinte, e nevoie de solidarizare, idei, implicare, sprijin, efort și măsuri echitabile.
Trăim într-o societate consumatoare de social media, iar timpul petrecut online este similar în majoritatea țărilor.Totuși, comparativ cu alte state, în România nivelul de educație digitală este mult mai redus decât media europeană. Filtrul nostru critic este insuficient, ceea ce ne face adesea mai conflictuali. Ne gândim că algoritmii media favorizează, că neîncrederea acutizează și că factorii sociali sau economici amplifică, dar considerăm că principalul mecanism instituțional de contracarare rămâne educația.”, au adăugat reprezentanții Penitenciarului Mioveni
Sursă foto: Penitenciarul Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
De astăzi, cererile pentru tichetele de energie se pot depune și la Poștă