În perioada 25-29.03.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a desfășurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile „învățământ preșcolar” și „activități de îngrijire zilnică pentru copii”.
Astfel, cu ocazia acestei campanii, inspectorii argeșeni au verificat 27 de unități. În urma controalelor, o unitate a fost amendată cu 3.000 lei.
Pentru deficiența constatată în ceea ce privește neevidențierea orelor prestate zilnic de către salariat cu consemnarea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 3.000 lei.”, transmite ITM Argeș
Obiectivele acțiunii
Potrivit ITM Argeș, această acțiune a avut ca scop identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile „învățământ
preșcolar” și “Activități de îngrijire zilnică pentru copii”.
Un alt obiectiv a fost eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.
De asemenea, acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.
Foto descriptiv pixabay.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Percheziții în Argeș și în București la traficanții de droguri!