Dacă pleci în vacanță cu avionul, modul în care îți faci bagajul poate face diferența între o călătorie fără probleme și una plină de neplăceri. Specialiștii atrag atenția că anumite obiecte nu trebuie puse niciodată în bagajul de cală, chiar dacă par inofensive.
Potrivit celor de la stiripesurse.ro, care citează Mirror, Ryanair, Jet2 și TUI avertizează cu privire la 5 obiecte, pe care ar fi mai indicat să le împachetezi în bagajul de mână.
Printre cele mai importante se numără bateriile externe (power bank-urile) și alte dispozitive cu baterii litiu detașabile, care trebuie transportate în bagajul de mână din motive de siguranță. Totodată, documentele, banii, medicamentele esențiale (medicamente eliberate pe bază de rețetă – sunt mai bine luate ca bagaj de mână), cheile, bijuteriile, electronicele, costumul de baie (pentru cazurile în care există întârzieri ale bagajelro și tu mergi într-o vacanță însorită la plajă), încărcător și adaptor de telefon și alte obiecte de valoare ar trebui păstrate asupra ta, deoarece bagajele de cală se pot pierde, întârzia sau deteriora.
Înainte de plecare, verifică și regulile companiei aeriene privind obiectele interzise sau restricționate. O simplă verificare îți poate economisi timp la controlul de securitate și poate preveni confiscarea unor bunuri sau chiar întârzieri înainte de îmbarcare.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR)


























