Guvernul suplimentează ajutoarele de urgență. ”Oamenii din aceste localități vor primi încă 15.000 de lei”

de | 25.09.2024 13:32 | Național, Economic

Familiile și persoanele singure afectate de inundații primesc suplimentar încă 15.000 de lei, pe lângă ajutorul deja acordat în valoare de 10.000 de lei. Executivul a aprobat în ședința de astăzi propunerea de suplimentare inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Despre suplimentarea ajutorului acordat de Executiv a vorbit și premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit informării Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), ajutorul financiar se va plăti prin mandat poștal și va putea fi utilizat pentru achiziționarea de mobilier de strictă necesitate, obiecte sanitare, materiale de construcții, aparate electrocasnice, precum și combustibil solid și petrolier necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde și a hranei.

Beneficiarii pot cheltui banii alocați ca ajutor de urgență până la sfârșitul acestui an, când trebuie să depună la primărie documentele doveditoare privind achiziția bunurilor și combustibilului.

Sumele ce nu pot fi justificate prin documente doveditoare până la sfârșitul anului în curs vor fi restituite agențiilor pentru plăți şi inspecție socială din județele afectate, în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziilor de recuperare.

Sursă foto: FB MMSS

”Acțiunea de sprijin a comunităților din #Galați afectate de inundații, la care am participat la sfârșitul săptămânii trecute împreună cu colegii din minister și din instituțiile subordonate, ne-a arătat că realitatea din teren necesită mult mai mult sprijin și atenție din partea autorităților. Suplimentarea ajutorului de 10.000 de lei, oferit deja de către Guvern este absolut necesară și reprezintă o dovadă în plus a faptului că acești oameni loviți atât de crunt de inundațiile din ultima perioadă  nu sunt singuri.”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei citate.

”Peste 6.000 de persoane sau familii vor beneficia de acest ajutor”

”Continuăm să sprijinim familiile afectate de inundații ale căror bunuri și locuințe au fost distruse sau grav afectate.

Oamenii din aceste localități vor primi încă 15.000 de lei bani cu care își vor putea înlocui bunurile distruse de inundații. Acest sprijin vine după ajutorul de 10 mii de lei acordat de către Guvern săptămâna trecută.

Peste 6.000 de persoane sau familii vor beneficia de acest ajutor.

În plus, am alocat suma de 62 de milioane de lei autorităților locale din Galați. Banii sunt necesari pentru reparațiile de drumuri județene, poduri, podețe distruse sau grav afectate de inundații.”, a transmis premierul Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook.

De ajutorul de urgență în valoare de 15.000 lei vor beneficia aproximativ 6.000 familii și persoane singure afectate de inundații, suma totală fiind de aproximativ 90.000.000 lei.

De asemenea, potrivit informării MMSS, Guvernul a mai aprobat și acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.497.360 lei pentru sprijinirea a 347 familii și persoane singure care sunt în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, accident ori în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, astfel:

  • 327.000 lei pentru 50 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea;
  • 36.000 lei pentru 14 familii și persoane singure care se află în situații de necesitate determinate de fenomenele meteorologice severe produse în cursul acestui an, anterior lunii septembrie, din județele Galați, Neamț și Teleorman;
  • 5.000 lei pentru o familie din județul Hunedoara care se confruntă cu o situație de necesitate cauzată de un accident rutier, un membru al familiei fiind în stare gravă;
  • 1.129.360 lei pentru 282 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și municipiul București.

Sumele alocate provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB MMSS

Citiți, de asemenea pe anchetaonline.ro:

Mircea Baniciu: ”Sâmbătă ne vedem pe meleaguri argeșene, la Muzeul Golești”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: