I-a tăiat cauciucurile administratorului, după ce a dat cu frișca pe camerele video!

de | 23.03.2022 21:40 | După locație, Eveniment, Importante, Pitești, Știri

S-a pus pe tăiat cauciucurile! Un bărbat de 50 de ani, din Pitești, s-a trezit în această dimineață cu mascații peste el, după ce a fost acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 18-20 martie, din cauza unor neînțelegeri cu un vecin, mai exact administratorul blocului , bărbatul s-ar fi enervat atât de tare încât i-a tăiat anvelopele de la mașină rivalului său.

Până să se ajungă în acest punct, potrivit informațiilor noastre, cei doi au trecut prin mai multe conflicte. Se pare că piteșteanul de 50 de ani ar fi avut o problemă cu administratorul blocului, fost lucrător în MAI, motiv pentru care îi făcea diverse șicane. Cea mai recentă dintre acestea s-a petrecut în urmă cu câteva zile. Sub pretextul că nu merge un bec pe scară, bărbatul ar fi golit un tub de frișcă, de la patru până la parter, zicând că lumea trebuie să vadă să coboare pe dâra de pe scară având în vedere că nu este lumină, povestesc sursele noastre. Piteșteanul de 50 de ani nu s-a oprit aici și i-ar fi tăiat cauciucurile mașinii administratorului, nu înainte de a da cu frișcă și pe obiectivul camerei video care supraveghea zona.

La primele ore ale dimineții, bărbatul s-a trezit cu mascații peste el, care au efectuat o percheziție în urma căreia au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri și obiecte cu valoare probatorie.

În dimineața zilei de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unei persoane bănuite de săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

Astfel, la primele ore ale dimineții, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, în baza autorizării emise de instanța de judecată competentă, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, și al unui specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o activitate de percheziție, la locuința unui bărbat de 50 de ani, din Pitești.

Bărbatul este bănuit că, în perioada 18-20 martie a.c., pe fondul unor neînțelegeri, ar fi recurs la gestul de a distruge anvelopele unui autoturism, respectiv de a provoca deteriorarea ușii de acces într-un imobil.

În urma percheziției, la locuința persoanei în cauză au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri și obiecte cu valoare probatorie.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, urmând ca după administrarea probatoriului să fie luate măsurile legale care se impun”, au transmis polițiștii argeșeni.

Bărbatul de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Potrivit surselor noastre, bărbatul ar fi fost cercetat de oamenii legii și în trecut, după ce a fost prins beat la volan.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole