anchetaonline.ro

Impact violent între un tren și o mașină: 5 persoane au ajuns la spital

de | 11.03.2026 19:00 | Eveniment, Național

Un accident feroviar grav a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, 11 martie, pe raza satului Voia, comuna Crângurile, în județul Dâmbovița,  între un un tren de călători și un autoturism.

Potrivit dbonline.ro, în urma impactului violent, mașina a fost serios avariată, iar patru persoane din autoturism au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital, de către cetățenii aflați în zonă.

De asemenea, persoană aflată în zonă la momentul accidentului a suferit un atac de panică. Și aceasta a fost transportată la spital.

Potrivit sursei citate, în tren se aflau 41 de persoane, însă acestea nu au necesitat îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii militari dâmbovițeni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ Dâmbovița.

De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD București.

La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate în autoturism nu se mai aflau la locul accidentului. De asemenea, nu au fost identificate victime în tren. Persoanele aflate în autoturism au fost transportate la spital de către cetățeni aflați în zonă. Totodată, o persoană neimplicată în eveniment, care a suferit un atac de panică, a fost transportată la spital. În ceea ce privește persoanele aflate în tren, cele 41 de persoane nu necesită îngrijiri medicale’, a precizat ISU Dâmbovița.

La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, pentru a stabili cu exactitate împrejurările evenimentului.

Pe durata cercetărilor, traficul feroviar a fost blocat pe sensul Pitești – București.

Astăzi, 11 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar soldat cu victime.

Din primele date, pe raza localității Voia s-ar fi produs o coliziune între un tren și un autoturism. În urma evenimentului, 4 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În acest moment, traficul feroviar este blocat pe sensul Pitești – București”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Sursă foto: ISu Dâmbovița

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ford Otosan a depășit Dacia la producția de autoturisme în februarie 2026

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole