Panică în această dimineață în satul Argeșelu, comuna Mărăcineni, după un accident violent în care a fost implicat un autoturism. Trei persoane au fost preluate de ambulanță și transportate la spital.
Potrivit primelor informații, șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un gard de la margine drumului.
Așa cum se poate observa în imagine, bucăți din caroserie au rămas împrăștiate pe asfalt, iar mașina a fost serios avariată în partea din față.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu, alături de un echipaj SAJ. Salvatorii au asigurat zona și au verificat autoturismul pentru a preveni izbucnirea unui incendiu.
Trei persoane aflate în autoturism au fost preluate de ambulanță și transportate la spital. Polițiștii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.
Foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














