anchetaonline.ro

Impozitul pentru case va crește și cu 50%! Proiectul a fost adoptat în Senat

de | 12.10.2022 15:47 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național

Veste proastă pentru români! De parcă nu ar fi fost de ajuns valul de scumpiri din ultimele luni, a fost adoptat proiectul de modificare a Codului Fiscal în privința creșterii impozitelor locale.

Astfel, dacă proiectul va deveni lege, din ianuarie 2023, românii vor plăti taxe cu 50% mai mari pentru proprietăți.

Legea va trebui să treacă din Parlament, urmând ca decizia finală să se ia printr-o hotărâre a consiliului local.

Este un amendament care modifică grila de impozitare, creşte această grilă cu 50% şi permite prin descentralizare autorităţilor locale”, a anunţat senatorul PSD Ștefan Radu Oprea.

Potrivit amendamentului, autoritățile locale ”îşi menţin acel coeficient pe care îl au între 0,8 şi 2%, pentru valoarea taxelor şi impozitelor locale”.

Pot fi cazuri în care taxele locale să crească, pot să fie cazuri în care să scadă, este o decizie pe care pot să o ia fiecare din municipalităţi. Sunt municipalităţi care au 2% în acest moment procentul respectiv, chiar dacă va creşte grila cu 59% pot să ia decizia să scadă acest procent”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Util pentru piteșteni! Ce se întâmplă cu ajutorul pentru încălzire

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: