Platforma e-Sănătate, lansată la 1 septembrie, a introdus și utilizarea cărții electronice de identitate (CEI) ca instrument pentru semnarea serviciilor medicale, înlocuind astfel cardul electronic de asigurări de sănătate (CEAS). Însă, aceasta nu înseamnă că dispare cu totul vechiul card.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis o informare la finele săptămânii trecute prin care îi anunța pe furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale asupra faptului că, în luna octombrie, CEAS și CEI pot fi utilizate în paralel pentru autentificare și semnarea serviciilor. Dar, au precizat și faptul că semnarea serviciilor cu cardul sau CEI nu este obligatorie, ceea ce înseamnă că medicii nu au voie să refuze acordarea consultațiilor, a rețetelor sau a investigațiilor pe acest motiv.
„Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare, iar mesajul «serviciul nu a fost semnat cu cardul» are exclusiv caracter de avertizare și informare, cu condiția respectării celorlalte reguli aplicabile.
Îi încurajăm pe furnizori să utilizeze CEAS sau CEI ori de câte ori este posibil și să semnaleze eventualele dificultăți tehnice, pentru verificarea și îmbunătățirea funcționării, precum și pentru finalizarea operaționalizării acestei componente a PIAS. Această măsură nu afectează validarea și asigură continuitatea acordării serviciilor medicale, a eliberării medicamentelor și a dispozitivelor medicale către pacienți.”, se arată în comunicatul CNAS.
Foto descriptiv
























