Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate. Potrivit anunțului făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe listă vor fi introduse 33 de medicamente noi, iar pentru alte 19 medicamente vor fi extinse indicațiile terapeutice.
Ministrul Sănătății susține că aceasta este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În ultimele șapte luni, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi.
Ce înseamnă asta concret?
Înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienți. Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o șansă la tratament.
Astăzi, aceste medicamente sunt gratuite sau compensate și devin accesibile în sistemul public de sănătate pentru cei care au nevoie de ele.”, transmite Alexandru Rogobete
Totodată, pacienții vor avea acces la tratamente pentru boli grave și rare, precum arterita cu celule gigante, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, amiloidoza ereditară cu transtiretină, miastenia gravis, tulburările din spectrul neuromielitei optice, deficitul de lipază acidă lizozomală sau boala Fabry.
În același timp, pentru 19 medicamente deja compensate vor fi extinse indicațiile terapeutice, ceea ce înseamnă că acestea vor putea fi utilizate și pentru alte afecțiuni, inclusiv forme severe de epilepsie pediatrică, colită ulcerativă moderată sau severă, artrită psoriazică, nefropatie cu IgA, cancer pulmonar cu mutație BRAF sau gliom la copii și adolescenți.
Știu că pentru mulți dintre dumneavoastră lupta cu boala este, în fiecare zi, o încercare grea. Rolul nostru este să facem ca sistemul de sănătate să fie un sprijin real în această luptă.
Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o șansă în plus la tratament, la timp câștigat și la speranță pentru pacienți și familiile lor.
Nu spun că sistemul este perfect. Știu că mai sunt multe de făcut. Dar schimbarea este în curs și vom continua să lucrăm pentru ca accesul la tratament să fie mai rapid, mai echitabil și mai aproape de nevoile reale ale oamenilor.”, a mai transmis Alexandru Rogobete
Sursă foto: Shutterstock
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Autoturism intrat într-un gard, la Buzoești! Un pieton a fost rănit














