UPDATE, ora 20:00
Conform celor mai recente informații transmise de reprezentanții ISU Argeș, focul se manifestă într-o încăpere a unei case. Mai multe elemente de mobilier ar fi cuprinse de flăcări.
La fața locului au ajuns și două echipaje medicale SMURD și SAJ. Două persoane sunt rănite, prezentând arsuri la membrele superioare și atac de panică.
Victimele au fost preluate de ambulanțe, primind îngrijiri medicale. Rămâne să se stabilească dacă acestea vor fi transportate la spital.
Știre inițială
Un apel la 112 anunța, cu puțin timp în urmă, izbucnirea unui incendiu puternic în comuna Mălureni, județul Argeș. Din primele informații, focul ar fi pornit într-o gospodărie din satul Zărnești.
Incendiu puternic într-o gospodărie din Mălureni
La fața locului au fost trimise trei autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Deocamdată, nu sunt informații clare despre amploarea pagubelor și nici dacă există persoane rănite.
Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Mălureni, satul Zărnești.
Intervin pompierii de la Detașamentele Pitești și Curtea de Argeș”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Intervenția este în desfășurare, iar noi informații sunt așteptate de la autorități.
Foto MJ






















