Pompierii argeșeni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Băbana, satul Slătioarele.
Din primele informații, este vorba despre o casă care a luat foc.
Potrivit ISU Argeș, incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.
La fața locului intervin pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
De asemenea, la locul incendiului s-au deplasat și autoritățile locale.
Potrivit primelor informații, cauza de izbucnire a incendiului ar fi fost coșul de fum necurățat.
Din fericire, în urma evenimentului nu au fost identificate victime.
ISU Argeș, recomandări pentru sezonul rece
În sezonul rece, incendiile la locuințe devin din ce în ce mai dese, de multe ori pentru că lăsăm mijloacele de încălzire nesupravegheate.
Cum să-ți pregătești locuința pentru iarnă?
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, care se pot sfârşi tragic, pompierii argeșeni reamintesc câteva măsuri ce trebuie respectate pentru siguranţa tuturor:
✅ Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
✅ Folosiţi materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✅ Utilizați soba cu uşiţa închisă;
✅ Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
✅ Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
✅ NU aşezaţi în apropierea mijloacelor de încălzire sau pe acestea materiale combustibile;

✅ NU lăsați mijloacele de încălzire nesupravegheate și decuplaţi-le ori stingeți focul înainte de
a părăsi locuinţa sau de a adormi;
✅ NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă.
Protejează-ți casa și familia, alege să fii preventiv!
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Casă înghițită de flăcări în Pitești! O femeie este asistată de medici!