35% din angajaţii care lucrează în Argeş sunt navetişti

de | 09.11.2023 07:30 | Din ediția tipărită, Economic, Județean

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, în prezent aproape două milioane de români fac naveta, aproximativ o treime dintre ei având joburile în alt județ decât cel în care locuiesc, iar două treimi în altă localitate din județul de domiciliu. Cei mai mulţi navetişti lucrează în agricultură, construcţii sau comerţ cu amănuntul, însă şi numărul funcţionarilor din administraţie publică şi al profesorilor care şi-au găsit de muncă în altă localitate este destul de mare.

Statisticile arată că aproape o treime dintre argeşenii încadraţi în muncă fac naveta, mai exact 35,29% din totalul lucrătorilor din judeţul nostru. Majoritatea fac naveta la locuri de muncă aflate tot în judeţul nostru, însă există şi argeşeni care se deplasează zeci de kilometri zilnic pentru a ajunge la serviciu, cei mai mulţi dintre aceştia în Bucureşti sau în judeţul Ilfov, unde salariile sunt ceva mai generoase.

Argeşul – pe locul 10 în topul celor mai mari salarii din România

Argeşenii au câştigat, în acest an, în medie 3.800 lei pe lună, acesta fiind salariul mediu net calculat de statisticieni pentru prima jumătate a anului. Această cifră plasează Argeşul pe locul 10 în topul judeţelor unde se încasează cele mai mari salarii din ţară.

Cel mai mult câştigă cei care lucrează în Bucureşti, unde media salarială netă este în prezent de 5.000 de lei, alte judeţe în care se primesc lefuri mai generoase fiind Timiş – 4.700 lei, Cluj – 4.500 lei, Ilfov, Iași, Brașov și Sibiu cu 4.000 de lei.

La polul opus, cele mai mici salarii se acordă în județe precum Caraș-Severin și Vaslui, unde media salarială netă este de 3.100 de lei, dar şi în Vâlcea, Ialomița și Gorj (3.200 de lei).

Potrivit celor mai recente calcule ale statisticienilor argeşeni, efectivul salariaţilor din judeţul nostru la finalul lunii august era de 161.203 persoane, cu 2.407 persoane mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Se construieşte un nou complex turistic cu 10 cabane pe malul lacului Vidraru

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | București | Institutul Național de Statistică