Pompierii militari argeșeni au fost solicitați, azi-noapte, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Poiana Lacului.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Pitești și Pichetul Vedea.
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau la o anexă gospodărească, dar și la termoizolația și acoperișul unei case.
Pentru a lichida incendiul, salvatorii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din fericire, pompierii argeșeni au reușit să evite extinderea flăcărilor la întreaga locuință, însă în urma incendiului a fost afectat acoperișul casei pe
aproximativ 15 mp, iar termoizolația a fost afectată în apropierea anexei.
Potrivit ISU Argeș, anexa se afla în prelungirea casei și a fost afectată în întregime, împreună cu bunurile din interior.
Deși incendiul s-a soldat cu pagube materiale semnificative, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Sursă foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro